Wed, Jan 11th, 2017

10 reguli pentru a te trezi odihnit în fiecare dimineaţă

Creierul utilizează somnul din timpul nopţii pentru a elimina toxinele reziduale acumulate pe parcursul unei zile solicitante din punct de vedere intellectual. În plus, somnul are un rol important în fixarea amintirilor în creier şi în procesul de învăţare. 

Toată lumea ştie deja cât de important este somnul, dar câteva trucuri pentru un somn liniştit şi odihnitor vă pot fi de ajutor.

Iată câteva recomandări cheie oferite de Institutul Naţional de Sănătate:

  1. Respectă un program de somn. Asta înseamnă că trebuie să te culci la aceeaşi oră în fiecare zi şi să dormi cel puţin şapte ore pe noapte. Corpul se obişnuieşte cu această rutină şi îţi va fi mai uşor să începi ziua odihnită şi plină de energie.
  2. Foloseşte timpul de dinainte de somn pentru a te relaxa.
  3. Evită consumul de alcool înainte de culcare.
  4. Fă un duş fierbinte, pentru a te elibera de tensiunea acumulată în timpul zilei.
  5. Încearcă să faci mişcare în fiecare zi – exerciţii fizice ajută la un somn odihnitor şi de durată. De asemenea, pentru un somn odihnitor, fă câteva exerciţii de respiraţie, care să pregătească organismul pentru culcare.
  6. Programul tău de somn ar trebui păstrat şi în timpul weekendului
  7. Asigură-te că în cameră este o temperatură adecvată, nici prea ridicată, nici prea scăzută. În plus, îndepărtează toate sursele de lumină şi zgomot care îţi pot perturba odihna.
  8. Evită mesele bogate înainte de culcare. Seara este mai bine să consumi mâncăruri uşoare, cum ar fi o salată sau o supă
  9. Evită stresul înainte de culcare. Încearca să te linisteşti şi să bei un ceai cald sau să citeşti o carte.
  10. Smartphone-ul, laptopul şi tableta nu sunt deloc compatibile cu un somn odihnitor. Asa că lasa-le deoparte!

Dr. Jeffrey P.Barasch, director la Centrul pentru Medicina Somnului în Ridgewood explică: “Din păcate, stilul nostru de viaţa poate sta în calea dorinţei noastre de adormi la o anumită oră şi multe persoane au probleme cu somnul. Din fericire, oraganismul nostru se poat ajuta atunci când nu am dormit suficient.”

În funcţie de vârstă avem nevoie de un număr de ore de somn diferit:

  • nou-născuţii (vârstă de la 0 la 3 luni) durata recomandată de somn a fost restrânsă între 14 şi 17 ore
  • copii mici (1 – 2 ani) durată de somn recomandată între 11 şi 14 ore
  • copii şcolari (între 6 şi 13 ani) necesarul recomandat este de 9 – 11 ore
  • adolescenţii (vârstă între 14 şi 17 ani) durată de somn recomandată între 8 şi 10 ore
  • tinerii (18 – 25 ani) se recomandă între 7 şi 9 ore de somn
  • adulţii (26 – 64 ani) între 7 şi 9 ore de somn pe zi
  • pentru persoanele trecute de 65 de ani sunt considerate suficiente 7-8 ore de somn

sursa: www.csid.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved