13 tendinţe de comportament pe care le vor înțelege oamenii duri cu ei înșiși – gândul
Fri, Nov 9th, 2018

13 tendinţe de comportament pe care le vor înțelege oamenii duri cu ei înșiși

Este foarte dificil să fii o persoană dură cu sine. Unii oameni cred că ne creăm probleme pentru că suntem prea duri cu propria persoană. Nu este firesc să fim buni cu noi înșine. Nu am învățat cum să facem compromisuri față de noi când eram mai tineri.

Mai jos sunt descrise 13 tendinţe de comportament pe care oamenii duri le vor înțelege:

1. Căutăm perfecțiunea din cauza experiențelor noastre din trecut

Avem zero toleranță față de propriile noastre defecte. Perfecțiunea este importantă. Poate este și din cauza că, în copilărie, părinții noștri aveau așteptări mari de la noi și știm cu siguranță că acum a devenit un obicei de care nu putem scăpa.

2. Suntem duri doar cu noi înșine

Când alți oameni fac greșeli, îi iertăm cu ușurință. Suntem buni cu alte persoane și le stabilim standarde joase. Dar când vine vorba de noi, ne fixăm standarde înalte, care nu pot fi niciodată atinse. Credem că alți oameni merită să fie tratați cu amabilitate, dar nu și noi.

3. Nu contează cât de talentați suntem, credem în continuare că nu este de-ajuns

Ne concentrăm pe obţinerea succesului, dar oricât de multe am realiza, tot nu ne simțim suficient de buni. Nu ne recunoaștem propriile noastre talente, deoarece credem că oricine poate face acest lucru.

4. Critica ne face să ne simțim și mai rău

Nu e pentru că nu suntem deschiși sugestiilor. Este pentru că oamenii ne spun lucruri pe care le știm deja despre noi. Suntem buni la găsirea propriilor defecte. Criticile doar ne amintesc cât de imperfecţi suntem.

5. Continuăm să cerem păreri, căutând încurajare

Chiar dacă suntem în căutarea perfecțiunii în tot ce facem, știm că aceasta nu există. Părinții nu ne lăudau când făceam ceva bun sau când obțineam note bune la școală. Se temeau că vom deveni obraznici. Dar asta, de-asemenea, ne-a făcut să credem că niciodată nu facem lucrurile destul de bine.

6. Nu ştim să primim complimentele

Atunci când oamenii ne complimentează, ne este greu să credem că ceea ce spun este adevărat. Ne gândim că încearcă doar să fie drăguți cu noi.

7. Urâm să ne deschidem sufletul și să fim vulnerabili

Ne este frică ca ceilalți să afle că nu suntem perfecți. Știm că nu suntem copilul perfect, părintele perfect, studentul perfect etc. Dar alte persoane nu trebuie să afle acest lucru. Ne simțim nesiguri atunci când alți oameni află că nu suntem la fel de puternici cum încercăm să arătăm.

8. Nu cerem ajutor altor persoane, chiar dacă avem nevoie de el

Credem că o să arătăm slabi. De asemenea, ne face să ne simțim incompetenți. Nu vrem ca alții să creadă că nu suntem în stare să realizăm ceea ce ne-am propus. Nu contează cât de greu este, vrem să facem totul singuri. Îi ajutăm pe alții și nu acceptăm să ni se întoarcă favoarea.

9. Nu vrem să-i dezamăgim pe alții, în special pe părinții noștri

Încercăm să obținem totul din prima oară. Este dureros să lăsăm alți oameni să vadă că nu reușim. Eșecul afectează nu numai imaginea noastră, dar și pe cea a părinților noștri. Amintiți-vă cât de dezamăgiți erau când primeam note mici în școală. Vrem ca ei să se simtă mândri de noi.

10. Ne simțim responsabili pentru fericirea altora

Putem să ne învinuim chiar și atunci când lucrurile nu le ies bine altor persoane. Dacă nevoile altor persoane nu sunt satisfăcute, ne vedem întotdeauna vinovați.

11. Ne cerem întotdeauna iertare

Mereu ne simțim vinovați de greșelile noastre și ne cerem scuze în mod frecvent. Nu știm cum să ne iertăm singuri pe noi, dar dacă o fac alții, cel puțin ne simțim mai bine.

12. Ne tot gândim la lucrurile pe care le-am făcut și la cele pe care nu le-am făcut

Suntem plini de regrete. Suntem mereu bântuiți de trecutul nostru. Ne mustrăm pentru că nu am făcut mai bine lucrurile, ca să învățăm și să nu mai facem aceleași greșeli. Cu toate acestea, le facem iar și iar.

13. Ne pedepsim pentru a ne face să ne simțim mai bine

Ne pedepsim pentru a ne simți mai puțin vinovați de lucrurile pe care le-am făcut. Nu știm cum să fim plini de compasiune față de noi. Dacă suntem duri cu noi înșine, o putem face pe victima și ne mulțumim cu asta.

Articol original pe: lifehack.org devorbacutine.eu

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved