Mon, Jan 8th, 2018

50 de întrebări pe care nu ți le pui, dar ar fi bine să o faci

Anul Nou bate la ușă și începe oficial sezonul rezoluțiilor. Din păcate, multe dintre ele ajung să fie uitate până la sosirea altui An Nou, așa că ar fi bine să schimbăm strategia, nu?

Oamenii realizați merg pe ideea că succesul vine după ce lucrezi cu tine în interior, iar abia apoi îți poți controla tot ceea ce vine din exterior.

Autoarea Marla Tabaka de la inc.com propune o serie de 50 de întrebări pe care nu ți le pui de obicei, dar ar trebui.

Ele sunt STARTUL tău, mai ales dacă le iei în serios și răspunzi sincer. Te invit să le citești și să te apuci să afli răspunsurile:

1. Care este definiția mea ideală a succesului?

2. Este această definiție bine definită astfel încât să includă toate aspectele din viața mea?

3. Care sunt cele 3 valori de top ale mele și cum se aplică ele business-ului meu?

4. Mă bazez pe aceste valori atunci când iau decizii personale sau de business?

5. Mă simt bine cu modul în care mă comport cu cei mai importanți oameni din viața mea?

6. Simt și sunt mulțumit sau apreciez lucrurile pe care le am?

7. Sunt foarte stresat?

8. Care sunt cele 3 lucruri pe care le pot face mereu pentru a reduce stresul? Ce mă oprește să le pun în practică?

9. Ce aleg să ignor de cele mai multe ori?

10. Care sunt cele 3 lucruri la care vreau să fiu mai atent în 2018?

11. Pot fi un ascultător mai bun?

12. Mă gândesc atent la sugestiile celor din jur înainte de a le exclude?

13. Dacă aș avea o baghetă magică în realitate, care ar fi cele 3 dorințe principale ale mele?

14. Dacă ar fi consecințe negative sau frici legate de succesul meu, care ar fi acestea?

15. Dacă întreb oamenii pe care-i respect cel mai mult despre aptitudinile mele de leader și calitățile mele, care ar fi cele 5 răspunsuri principale ale lor?

16. Dacă aș întreba aceleași persoane despre ce aș putea face mai bine, care ar fi răspunsurile lor?

17. Care ar fi cele top 3 activități legate de bani la care nu mă gândesc și pentru care nu-mi dau din timp?

18. Înafara de bani, ce mă împiedică să organizez sistemele și oamenii astfel încât să am îndeajunsă libertate pentru a-mi ridica compania?

19. Care este singura și cea mai bună schimbare pe care o pot face în 2018?

20. Ce mi-ar trebui să-mi cresc afacerea, dar nu am?

21. Ce pot face concret pentru a avea parte de lucrurile care mă ajută să cresc?

22. Dacă sunt super sincer cu mine, cât de multă încredere am în mine și puterea mea de a evolua?

23. Sunt dispus să accept faptul că există lucruri care mă pot ajuta să-mi îmbunătățesc viața/afacerea, dar nu am încredere să le pun în practică? Care ar fi acele lucruri?

24. Ce aș avea de pierdut dacă aș face acele lucruri din afara zonei mele de confort?

25. Ce risc dacă nu fac aceste lucruri?

26. Pe o scară de la 1 la 10, cât de mult am grijă de mine?

27. Care este unicul angajament pe care-l pot face pentru a avea mai multă grijă de mine?

28. Ce activitate care-mi place nu o fac prea des sau chiar deloc?

29. Sunt relații pe care vreau să le îmbunătățesc sau să le repar?

30. Sunt oameni toxici, extrem de negativiști în viața mea?

31. Am îndeajuns suport de la familie, prieteni sau mentori care să mă ajute să cresc, așa cum îmi doresc, atât profesional, cât și personal?

32. Care sunt cele mai minunate lucruri pe care le-am realizat anul trecut?

33. Recunosc și celebrez victoriile mele, chiar și pe cele mici?

34. Rămân o victimă a experiențelor sau convingerilor de care n-am fost capabil să renunț?

35. Există cineva pentru care mă simt nervos sau plin de resentimente?

36. Cum mă ajută să păstrez aceste sentimente?

37. În ce aspecte ale vieții mele personale sau de business mă simt vulnerabil?

38. De ce sunt cel mai mândru? Mă validez îndeajuns?

39. Dacă cineva ar observa structura muncii mele de business, valorile și cultura mea ar fi vizibile lor?

40. Verbalizez laudele și mulțumirile aduse angajaților mei sau celor care mă susțin?

41. Mă frustrez rapid sau devin nervos pe oamenii care nu fac lucrurile așa cum le-aș face eu?

42. Dacă mă privesc bine în interior, știu că există mai mult de o cale pentru a ajunge la același rezultat sau unul mai bun?

43. M-ar ajuta să am mai multă încredere în oameni? Sunt disperat după control?

44. Sunt de părere că totul trebuie să fie greu și lucrurile nu prea ies niciodată bine pentru mine?

45. Când a fost ultima oară când am râs în hohote?

46. Mă simt vinovat pentru că nu petrec îndeajuns timp cu copiii mei sau cu cei care sunt importanți pentru mine?

47. Am încredere că business-ul meu va reuși sau am dubii în privința asta?

48. De ce mi-e frică cel mai tare? Este cel mai rău scenariu al meu posibil să se întâmple?

49. Îmi trăiesc pasiunea?

50. Sunt dispus să cer (și în unele cazuri să plătesc) pentru suportul de care am nevoie?

Sursa: Noizz.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved