6 lucruri pe care trebuie să le ştii despre menstruaţie – gândul
Sun, Jun 8th, 2014

6 lucruri pe care trebuie să le ştii despre menstruaţie

menstruatie

Problema cu care te confrunţi o dată pe lună îţi ridică multe semne de întrebare? Află acum toate răspunsurile!

 1. Ce este menstruaţia.

În timpul lunii se acumulează pe pereţii uterului un fel de cuib pentru embrion iar dacă nu există niciun ovul fecundat, ceea ce s-a acumulat pe pereţii uterului este distrus de corp şi elimnat. În componenţa menstrei intră sânge, secreţii ale colului uterin şi ale vaginului, precum şi celule ale mucoasei vaginale. Când eşti la menstruaţie, ai senzaţia că eşti mereu murdară şi simţi nevoia să faci duş de mai multe ori pe zi. Dar asta nu înseamnă că ai nevoie de o igienă intimă specifică în perioada respectivă. Spală-te o dată sau de două ori pe zi, ca în restul lunii.

2. Unele fete pot intra la menstruaţie mai târziu.

Vârsta medie pentru primul ciclu este 13 ani, dar sunt fete la care apare la 12 sau chiar 11 ani. Nu trebuie să te îngrijorezi dacă ai împlinit 15 ani şi menstra întârzie să apară. Totul depinde de dezvoltarea corpului tău şi mai ales de hormoni. Dacă nu îţi vine ciclu pânp la 17 nai, trebuie să mergi la ginecolog pentru a te asigura de buna funcţionare a organelor tale genitale.

3. Poţi folosi tampoane interne chiar dacă eşti virgină.

Contrar a ceea ce ai auzit despre acest subiect, tampoanele interne nu au legătură cu virginitatea. Himenul nu este perfect, el are fisuri prin care tamponul poate pătrunde cu uşurinţă. Alege forma mini, special concepută pentru fetele virgine. Astfel, introducerea tamponului va fi mult mai uşoară.

4. Durerile sunt normale

Durerile de abdomen din timpul menstruaţiei sunt ceva normal şi sunt cauzate de contracţiile uterului. Aceste contracţii apar atunci când corpul elimnă substanţa acumulată pe pereţii uterului. Cu cât cantitatea ei este mai mare, cu atât cntracţiile uterului vor fi şi ele mai mari, şi, implicit, durerile se acutizează. Totuşi dacă se repetă în fiecare lună şi nu le poţi suporta, mergi la medic şi îţi va prescrie un tratament pentru dismenoree.

5. Poţi face dragoste în timpul menstruaţiei.

Dacă nu ai dureri şi nu te deranjează, nu există nicio interdicţie legată de sex pe perioada ciclului. Este vorba doar despre un confort personal şi igienă. În timpul ciclului te vei simţi balonată şi obosită aşa că nu vei avea o dispoziţie prea bună pentru a face sex. Dar dacă nu e cazul şi dacă pe iubitul tău nu îl deranjează că eşti la menstruaţie, puteţi face dragoste.

6. Întârzierea mesntruaţiei nu înseamnă că eşti însărcinată.
Sunt multe motive din care îţi poate întârzia ciclul. Se poate ca el să fie neregulat, adică să dureze mai mult de 28 de zile calendaristice. Dereglările alimentare, cele hormonale, stresul, oboseala şi şocurile emoţionale pot duce şi ele la întârzierea mestruaţiei. Şi anemia (nivel scăzut de fier ân sânge) poate fi una dintre cauze. Aşa că nu intra în panică!

Foto: Shutterstock
sursa: bravonet.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved