Tue, Oct 10th, 2017

A fost creat anticorpul care poate ataca 99% dintre tulpinile virusului HIV

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un anticorp care poate ataca 99% dintre tulpinile virusului HIV. Telegraph relatează că tratamentul a fost testat deja pe maimuţe, iar cele pe oameni sunt programate pentru anul viitor.

Până în prezent, tratarea virusului HIV a fost extrem de dificilă din cauza abilităţii acestuia de a dezvolta mutaţii şi de a-şi schimba înfăţişarea. Astfel că organismul uman devine copleşit de numărul de tulpini diferite. Telegraph notează că noul anticorp este proiectat în cadrul unei colaborări dintre Institutul Naţional de Sănătate din SUA şi o companie farmaceutică. Anticorpul a fost proiectat pentru a ataca trei părţi esenţiale ale virusului.

Prof. Linda-Gail Bekker, director al International Aids Society, a declarat că ”lucrarea reprezintă un succes al domeniului medical. Acest tip de anticorpi modificaţi par să depăşească limitele naturale şi ar putea fi aplicat în mai multe domenii. Este prematur, însă, ca specialistă consider că primele teste pe oameni vor avea loc în 2018.”

Este estimat că, la nivel mondial, 36,7 milioane de persoane erau purtători ai virusului HIV sau afectaţi de boala SIDA în 2015, majoritatea fiind localizaţi în zona Subsahariană din Africa.

sursa: www.descopera.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved