Mon, Aug 21st, 2017

Andreea Marin trage un semnal de alarmă: „Trei ani mi-a luat să mă vindec după ce am folosit un produs cosmetic cumpărat de pe internet”

În ultima vreme, Andreea Marin s-a concentrat pe propria ei sănătate şi a apelat la specialişti ca să reajungă la forma care a consacrat-o: slabă, cu piele sănătoasă şi cu păr bogat, potrivit ONE.

Andreea Marin a avut prilejul de a vorbi într-un cadru restrâns cu doamnele curioase vizavi de reuşita aspectului său: „Vă spun sincer, mi-e teamă să fac recomandări de produse din postura în care mă aflu. O singură recomandare făcută greşit, care aduce neplăceri celor care îmi urmează sfatul, pentru un contract pe termen scurt, îmi taie craca de sub picioare. Îmi pierd pentru totdeauna credibilitatea”, a spus aceasta, amintind de faptul că ea a suferit enorm după ce a folosit o cremă cumpărată de pe internet, pentru care nu a avea recomandarea unui medic dermatolog.

”Eu nu mai încerc pe pielea mea produse de cosmetică. Am cumpărat un produs de pe internet, cu recomandări foarte bune, care avea trecute şi posibile efecte adverse însă eu nu credeam că o să fiu acel 1 la un milion care poate avea reacţii. Iar după acel expriment mi-au trebuit trei ani să mă vindec. Am văzut cum e să nu ţii cont, să nu fii bine informat, că te iei după recomandările prietenilor fără să consulţi un specialist dacă acel produs îţi este bun. Mai mult decât atât, să nu-ţi verifici starea de sănătate şi să te gândeşti că ce merge pentru vecina ta sau pentru prietena ta, neapărat merge şi pentru tine”, a povestit Andreea Marin, scrie ONE.

sursa: www.mediafax.ro foto ProTV.md

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved