Ar trebui să aibă femeile dreptul la concediu menstrual? – gândul
Fri, May 23rd, 2014

Ar trebui să aibă femeile dreptul la concediu menstrual?

646x404

20% din femei, la nivel global, acuză dureri menstruale care interferează cu activitatea zilnică.

Randamentul angajatelor este afectat, mai mult sau mai puţin, în perioada ciclului menstrual, de aceea unele state le oferă zile libere pentru recuperare. Ar trebui urmat acest model?

Japonia se numără printre primele naţiuni care le-a oferit femeilor concediu fiziologic sau menstrual, după cum a fost numit, încă după Cel de-al doilea Război Mondial, în 1947. La acel moment, o astfel de lege a reprezentat un simbol pentru emanciparea femeii, conform cercetătoarei americane Alice J. Dan, în cartea „Sănătatea menstruală în viaţa femeilor“ („Menstrual Health in Woman’s Lives“). Chiar dacă numărul angajatelor japoneze care apelează la acest drept a scăzut destul de mult începând cu jumătatea secolului al XX-lea, acestea nu doresc să renunţe la el. Taiwanul a adoptat mult mai recent, în 2013, un amendament prin care li se oferă angajatelor trei zile de concediu menstrual plătit pe an, pe lângă cele 30 de zile de concediu medical plătit valabil pentru toţi angajaţii, indiferent de gen.

În Indonezia, femeile au la dispoziţie două zile pe lună în care se pot învoi de la locul de muncă tot din acelaşi motiv, dar în realitate multe companii ignoră existenţa acestui drept. Chiar luna aceasta o delegaţie formată din angajate a făcut un apel către candidaţii intraţi în cursa pentru alegerile prezidenţiale din Indonezia, care vor avea loc în iulie, pentru a se plânge de discriminarea existentă la locul de muncă, inclusiv în ceea ce priveşte acordarea concediului menstrual.

În Coreea de Sud, angajatelor li s-a garantat concediul menstrual, în 2001, decizie contestată de activiştii pentru drepturile bărbatului pe motiv că este o formă de discriminare a angajaţilor de sex masculin. Şi în Parlamentul rus a existat anul trecut un proiect de lege prin care se cerea ca angajatele să-şi poată lua două zile de concediu medical pe lună, pe motiv că în perioada menstruaţiei cele mai multe femei resimt un disconfort fizic, dar şi psihic, uneori durerea fiind intensă. Existenţa acestei stări de rău contribuie la accentuarea oboselii, a problemelor de memorie şi concentrare, afectează competenţa la locul de muncă, ba chiar duce la manifestări emoţionale necontrolate, se menţiona în propunerea de lege prezentată în Parlamentul rus.

Organizaţiile feministe ruse au condamnat şi criticat vehement ideea concediului menstrual, ceea ce a pus capăt oricărui demers politic în această direcţie. De altfel, publicaţia americană „The Atlantic“ menţionează că acordarea acestui tip de concediu, din perspectivă feministă, nu ar face decât să întărească ideea preconcepută că femeile ar reprezenta cu adevărat sexul slab şi, mai mult, că ar fi nişte fiinţe aflate la cheremul hormonilor, pe care nu se poate pune bază la locul de muncă.

„Femeile n-ar mai fi obligate să găsească scuze“

Mai multe studii şi statistici realizate în ultimii ani au relevat că pentru 20% din femei, la nivel global, durerile menstruale interferează cu activitatea zilnică la fel ca o gripă sau răceală puternică. În acelaşi timp, ciclul menstrual nu este o boală, se arată în ziarul „The Atlantic“, unde se ridică aceeaşi problemă: ar fi indicat ca acest concediu menstrual să devină un drept de care să beneficieze angajatele din toată lumea sau o astfel de decizie s-ar dovedi o piatră de moară legată de gâtul femeilor care se luptă cot la cot cu bărbaţii pentru şanse profesionale egale?

O „boală“ deloc imaginară

Psihologul Keren Rosner subliniază că “Sindromul premenstrual“ se regăseşte în literatura de specialitate descris ca tulburarea care afectează unele femei în perioada premenstruală şi menstruală. Simptomele care apar în perioada menstruaţiei sunt variate, printre aceste numărându-se tulburările de dispoziţie, anxietate, nemulţumire, durerea sânilor, pofte alimentare, oboseală accentuată, iritabilitate, nelinişte, depresie, dureri abdominale accentuate, stare de vomă, retenţie de apă, crampe musculare, dureri în articulaţii. O problemă care apare mai rar şi este mai greu de depistat se numeşte “Psihoza menstruală”, caracterizată prin confuzie, iluzii, halucinaţii, delir, manie sau mutism, spune Rosner.

Iniţial, plângerile femeilor care sufereau de aceste stări erau catalogate ca boală imaginară şi subiectul a fost tratat cu scepticism, adaugă Rosner. Dar treptat s-a observat că dezechilibrul de estrogen, prolactină sau disfuncţii ale suprarenalelor şi tiroidei produc manifestări simptomatice. Stările emoţionale declanşate, uneori complet diferite de trăsăturile obişnuite ale persoanei, aduc la rândul lor manifestari comportamentale diferite, printre care plânsul facil, retragerea sociala, reacţii disproporţionate cu situaţia, adaugă psihoterapeutul.

„Sunt afectate uneori stările fizice şi psihice într-o formă suficient de puternică astfel încât să perturbe şi să influenţeze starea afectivă, randamentul, capacitatea de muncă şi de concentrare“, explică specialistul. Urmare a acestor evidenţe dovedite „putem concluziona că perturbarea este suficient de invazivă ca să justifice cererea unor zile pentru tratare şi recuperare“, este de părere psihoterapeutul.

foto: Shutterstock
Citeste mai mult: adev.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved