„Asa sunt eu si nu am ce sa fac!” – Adevarul din spatele acestei replici – gândul
 
Mon, Aug 5th, 2019

„Asa sunt eu si nu am ce sa fac!” – Adevarul din spatele acestei replici

Imaginea noastra despre sine este foarte adanc inradacinata. Uneori ne afundam, fara sa vrem, intr-o complacere si o neputinta falsa. Avem impresia ca nu ne putem schimba, desi lucrurile stau total diferit.

„Asa sunt eu. Toata viata am fost emotiva. Aceasta este firea mea. Intotdeauna am fost mai timida decat ceilalti”. Toate aceste replici nu ascund nimic altceva decat o pura teama de schimbare.

Atunci cand plecam vehement de la premisa ca suntem de neschimbat sau ca este prea tarziu pentru a ne modifica obiceiurile si felul de a fi, in subconstient este activata panica.

Exista numeroase potentiale motive pentru care iti este teama de schimbare. Iti prezentam, mai jos, principalele adevaruri din spatele replicii „Asa sunt eu!”.

„Imi convine situatia in care sunt”

Desi nu realizezi, undeva in subconstientul tau stii ca situatia de fata iti aduce anumite beneficii. Desi spui ca ti-ar placea sa fii altfel, modul in care esti acum iti ofera avantaje pe care, poate, nu le constientizezi in mod direct.

De exemplu, daca simti ca iti lipseste initiativa si nu iti expui niciodata ideile, acest lucru ar putea ascunde o frica de a fi judecata. Daca nu te expui in fata celorlalti si daca nu creezi nimic, ei nu vor avea ce sa judece in legatura cu tine.

Acestea sunt avantaje de moment care, pe termen lung, vor deveni neimportante in fata dorintei tale de a fi tu insati. De aceea, este bine sa te intrebi singura ce plasa de siguranta iti ofera limitele pe care ti le impui.

„Mi-e teama de schimbare”

Cui nu ii este frica de schimbare? Noutatile ne cauzeaza tuturor anxietate si disconfort insa, in final, ceea ce conteaza este rezultatul.

Teama de schimbare este absolut normala si nu trebuie sa te judeci pentru ca o simti. In schimb, este recomandat sa meditezi putin asupra motivelor tale.

De ce iti este teama, de fapt? De schimbare in sine, de reactiile celor din jur in legatura cu schimbarea? Ofera-ti singura raspunsurile si actioneaza in directia lor.

„Asta e tot ceea ce merit”

Atunci cand nu esti foarte sigura pe tine, se poate intampla sa te autosabotezi. Mai exact, sa fii reticenta in fata schimbarii din cauza faptului ca ai o parere proasta despre tine. De ce te-ai schimba si de ce ai deveni mai buna, daca nu meriti acest lucru?

Ei, bine, aceasta mentalitate poate fi schimbata. Fa-ti un obicei din a enumera, la finalul fiecarei zile, 3 lucruri pentru care esti mandra de tine. Vei fi surprinsa cate aspecte vei gasi!

Odata ce vei constientiza ca esti o fiinta minunata si meriti tot ce e mai bun pe lume, vei oferi o sansa schimbarii, pentru ca vei dori sa devii cea mai buna versiune a ta.

„Nu stiu cum sa fiu altfel”

Identitatea noastra este ceva extrem de stabil. Stii cine esti, cum esti, cum reactionezi si cum te comporti in toate situatiile.

Uneori, cand vine vorba despre schimbare, pur si simplu ti se poate  parea ca aceasta este imposibila. Daca te-ai schimba si nu ai mai fi ca acum, atunci cine ai fi?! Asadar, in preajma schimbarii, poate interveni rezistenta.

De aceea, este necesar sa constientizezi ca schimbarea nu trebuie sa fie dramatica. Cativa pasi in alta directie sunt suficienti pentru a te redescoperi si pentru a te reinventa.

sursa www.andreearaicu.ro Foto: Shutterstock.com

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved