Wed, Dec 4th, 2013

Care este incaltamintea potrivita pentru o femeie insarcinata

 

Sarcina e o perioada a schimbarii pentru o femeie. Pe masura ce burtica creste, in graderoba isi vor face loc noi haine mai largi, dar si pantofi mai comozi si uneori cu un numar mai mare decat purtai de obicei.

Acest lucru este de inteles din moment ce picioarele tale sufera de pe urma greutatii suplimentare acumulata in timpul sarcinii. Majoritatea femeilor se plang de probleme cu picioarele in timpul sarcinii.

Gleznele se umfla si talpile te dor, asa ca o schimbare de calapod iti va face bine. Nu te incapatana sa fii eleganta si sa porti in continuare tocuri cui sau pantofi care te strang – ingrijirea in timpul sarcinii inseamna mai ales sa incerci sa te simti cat mai bine si mai confortabil. Te poti confrunta cu dureri de spate, bataturi inestetice si talpi amortite.

Cum alegi pantofii potriviti?

Cauta sa iti cumperi incaltaminte in care sa te simti bine de dimineata pana seara. Incearca mai multe perechi si evita sa iti comanzi pantofi noi pe internet, din contra, daca ai posibilitatea, mergi intr-un magazin specializat in incaltaminte pentru gravide. Alege-i pe cei din piele moale care se vor mula mai repede pe piciorul tau si te vor feri de bataturi.

Daca si inainte de sarcina te-ai confruntat cu probleme ale picioarelor (monturi, pinteni, calcaie dureroase sau platfus) ar fi bine sa discuti cu un ortoped inainte sa iti schimbi incaltamintea pentru perioada sarcinii, astfel incat sa nu iti agravezi si mai mult problemele.

Desi alti pantofi pot parea o investitie in zadar avand in vedere ca dupa sarcina nu ii vei mai purta, te sfatuim sa iti cumperi totusi doua perechi comode de incaltaminte: una eleganta pe care sa o poti purta la serviciu sau in oras si o alta comoda pe care sa o incalti la plimbarile in parc si la cumparaturi.

Caracteristicile pantofilor ideali in timpul sarcinii:
• confortabili;
• lejeri;
• usor de incaltat;
• cu talpa aderenta;
 • care iti permit sa te misi repede, fara sa risti sa te accidentezi sau sa cazi.

Plat si sigur

Chiar daca inainte nu renunta la tocuri de 10 centimetri, multe gravide adopta in timpul celor noua luni de sarcina pantofi cu talpa plata. De exemplu, balerinii (decupati sau plini) sunt comozi, iti ofera libertate in miscare, nu iti pun presiune pe talpa, iar oferta este foarte variata. Se gasesc sute de modele si culori, cu aplicatii, cu bareta, din piele sau din panza. Daca bugetul iti permite, iti poti asorta cate o pereche la fiecare tinuta.

In categoria talpilor plate intra si celebrii flip-flops, adica papucii de vara viu colorati, sustinuti pe picior de bareta dintre degetul mare si cel de langa el. Pentru unele femei pot fi incomozi, dar piciorul va respira cu siguranta in ei mai bine decat in oricare alta incaltaminte. Alterneaza acest tip de papuci cu incaltaminte pentru gravide care sa iti sustina mai mult piciorul si glezna.

O alta varianta a incaltarilor fara toc sunt si pantofii sport, excelenti atunci cand trebuie sa faci miscare in parc, cand vrei sa te plimbi pe distante mai lungi sau cand stii ca vei petrece multe ore in picioare. In plus, sunt buni si pe vreme buna, dar si atunci cand ploua.

Renunta la inaltimile periculoase

Multe femei descopera in timpul sarcinii ca sunt mai stangace atunci cand incalta pantofi cu toc inalt sau platforme. De vina pentru senzatia de dezechilibru pe care o simti acum sunt kilogramele acumulate si schimbarile hormonale, iar asta se intampla desi inainte nu aveai probleme daca purtai zilnic tocuri.

Muschii si ligamentele sunt mult mai relaxate pe masura ce sarcina inainteaza pentru ca se pregatesc pentru momentul nasterii. In plus, burtica creste in fiecare luna, iar in ultimul trimestru de sarcina iti va fi mai greu sa iti gasesti centrul de echilibru. Din acest motiv risti sa iti luxezi gleznele, sa faci o intindere musculara sau, mai grav, sa cazi.

Pantofii cu toc inalt iti deformeaza postura si creeaza o presiune suplimentara asupra spatelui, genunchilor si articulatiilor.

Atragatoare fara tocuri cui

Nici tocurile foarte inalte, dar nici talpile extrem de plate nu sunt indicate in timpul sarcinii. Ca sa fii eleganta fara sa iti pui picioarele in pericol, poti sa optezi pentru pantofi cu un toc mic, de maxim 3 centimetri, care sa permita talpilor sa stea intr-o pozitie comoda. Tocurile foarte inalte ar trebui purtate numai la ocazii speciale si numai daca vei petrece putin timp stand in picioare.

Pe de alta parte, talpile plate, desi foarte comode, nu sunt nici ele cea mai buna alegere pentru ca arcada talpii si calcaiul nu sunt sustinute asa cum trebuie.

Regulile dupa care iti cumperi incaltaminte in timpul sarcinii se aplica fie ca e vorba de pantofi, fie de sandale sau ghete de iarna. Confortul primeaza pentru o viitoare mamica, dar si siguranta este la fel de importanta. Aminteste-ti ca ingrijirea in timpul sarcinii este importanta pentru doua persoane: atat pentru tine insati, cat si pentru bebelusul tau!

Peste trei sferturi dintre femei au probleme cu picioarele si se confrunta cu picioarele dureroase si umflate in timpul sarcinii, iar pentru a-ti alina durerile trebuie:

• sa eviti sa petreci multe ore stand in picioare;
• sa stai cu picioarele ridicate pe o masuta, un scaun sau o cutie atunci cand te asezi (macar 30 de minute in fiecare zi);
• sa iti mentii greutatea in limite normale. Retine ca pe timpul sarcinii nu trebuie sa mananci “pentru doi”. Alimentatia trebuie sa fie similara cantitativ cu cea de dinaintea sarcinii, iar ideal ar fi sa iei in greutate maxim 7-10 kg;
• sa porti ciorapi medicinali atunci cand isi fac aparitia varicele.

sursa: depici.ro

loading...

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

loading...
... ...
All Rights Reserved