Care este zodia cu care nu te potriveşti deloc – gândul
Mon, Dec 3rd, 2018

Care este zodia cu care nu te potriveşti deloc

Indiferent cât ai încerca, nu te poţi înţelege bine cu toată lumea. Iată zodia cu care nu te potriveşti deloc!

Peşti.

Nu ai timp să ai grijă mereu de sentimentele nativului din Peşti şi să fii atentă în permanenţă să nu spui ceva greşit. E prea sensibil pentru tine şi vrea atenţia ta în cele mai inoportune momente. În secret, crezi că e doar un copil leneş care are nevoie de un mare şut pentru a-l scoate din zona de confort.

Gemeni.

Nativul din Gemeni nu este prea demn de încredere. Tu ai nevoie de o perioadă lungă de timp pentru a putea convieţui cu cineva, iar el nu are răbdarea necesară. El e prea superficial şi nepotrivit pentru tine. Şi, faptul că te întreabă tot timpul despre orice chiar te enervează la culme!

Capricorn.

Tu crezi că acest nativ ia totul mult prea în serios. De fapt, uneori chiar te întrebi dacă are şi el vreun pic de simţ al umorului. Capricornul este mult prea muncitor şi plictisitor pentru tine. La majoritatea petrecerilor pe care le organizezi nici nu îl inviţi, pentru că e extrem de pesimist şi poate strica atmosfera cu uşurinţă.

Săgetător.

Te enervează la culme modul în care Săgetătorul alege să plece ori de câte ori îşi doreşte, ca şi cum nu îi pasă deloc. E prea iresponsabil, lipsit de tact şi neliniştit pentru gustul tău. Ai mai păţit-o înainte cu unul ca el, aşa că acum eşti mult mai atentă cu privire la personalitatea lui insensibilă.

Fecioară.

Cu acest nativ te simţi ca şi cum ai fi pusă la microscop şi simţi că examinează totul despre tine. Nu suporţi întrebările sale constante. De fiecare dată când întâlneşti un nativ din această zodie intri într-o luptă pentru putere cu el.

Rac.

Îţi plac faptele şi cifrele, lucrurile care au dovezi solide în spatele lor, iar Racul este numai despre sentimente. Adevărul este că acesta este extrem de enervant pentru că se plânge absolut tot timpul de câte ceva. În plus, vrea să lase altă impresie decât adevărul, ceea ce te face să crezi că îţi pierzi timpul cu el.

Săgetător.

Acest nativ este unul dintre smenele zodiacale care enervează oamenii la culme din cauza incapacităţii de a vedea lucrurile din orice alt punct de vedere decât al lui. Egoismul lui este enervant şi e atât de plin de el încât omite să vadă cât de uimitoare eşti. Singurele glume la care râde sunt ale lui şi abia te lasă să îţi termini fraza. De asemenea, îi urăşti tendinţa de a începe o confruntare doar de dragul unei dezbateri bune.

Balanţă.

Acest nativ este foarte mincinos. Sigur, el încearcă să fie graţios şi să protejeze sentimenele celui din jur, dar tu nu apreciezi mincinoşii, indiferent de intenţiile lor. De asemenea, nu îţi place cum instabilitatea Balanţei, mai ales atunci când se schimă într-o clipă crezând că astfel evită anumite neplăceri. Balanţa este prea neserioasă şi impetuoasă pentru tine.

Leu.

Nu îţi place că Leul vrea să fie mereu în lumina reflectoarelor. Eşti spectaculoasă, aşa că vrei să ai tu rolul principal. Crezi că Leul este prea intolerant, prea lider şi prea sensibil atunci când vine vorba de opiniile lui. Ori de câte ori este un Leu în cameră, simţi că tot aerul a fost inspirat de el pentru a-şi umfla ego-ul.

Taur.

În unele privinţe, te asemeni perfect cu acest nativ. Sunteţi amândoi răbdători, determinaţi şi siguri. Ceea ce nu îţi convine e lăcomia lui. Ştii valoarea banilor, dar Taurului nu îi pas de preţ atât timp cât îşi doreşte ceva. În plus, este foarte încăpăţânat şi foarte rar va accepta că greşeşte.

Berbec.

Tu vrei să fii darnică, dar simţi că Berbecul este prea egoist să facă ceva pentru altcineva decât pentru el însuşi. El este mândru de el şi îşi îmbrăţişează defectele ca şi cum ar fi calităţi. Urăşti felul în care Berbecul trebuie să facă lucrurile şi faptul că nu e niciodată inventiv.

Scorpion.

Energia acestui nativ te enervează. De ce trebuie să fie atât de intens? Mereu trebuie să fie dramă în jurul lui. Mai mult decât atât, sexualitatea lui nu se potriveşte deloc cu romantismul tău.

sursa www.eva.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved