Thu, Apr 20th, 2017

Cât de mult contează sex-appeal-ul în obţinerea unui loc de muncă

Sexualitatea rămâne unul dintre ingredientele care poate asigura succesul unei persoane. Fie că vorbim de atragerea unui job sau de o avansare, imaginea câştigă de departe în faţa calităţilor intelectuale.

“Sexualitatea şi frumusetea sunt adesea mijloacele pe care anumite persoane le folosesc pentru a arde etape, pentru a câştiga un post sau pentru a avea succes. Ştiu să ademenească, să provoace, să ţeasă o plasă în jurul aceluia ce poate decide o avansare sau ocuparea unui post. Dacă avansarea are loc pentru că şeful este doar vrajit ori chiar a primit ceva în schimb, nici nu mai are importanţă.  Esenţială este acţiunea, realizarea dezideratului, cât şi suferinţa celor care ar fi meritat mai mult, dar nu primesc’’, precizează psihologul Constantin Cornea pentru Gândul.

De departe, societatea  funcţionează pe baza instinctelor primare. “La baza organizării unei societăţi, a multinaţionalelor, clasei politice sau oricărui altă formă de asociere socială, stă “principiul haitei de lupi”.

În termeni corporatişti vorbim de lideri, formali sau informali, în termeni politici la fel. Acestă formă de haită, care are şi un nume, ne fereşte de apropierea de animale şi ne demonstrează cumva superioritatea. Esenţa rămâne însă aceeaşi, un mascul sau o femeie androgin ce conduce haita pe principiul propriilor interese sau dorinţe. Aşa se fac numirile, angajările, promovările  şi în acest mod se vor petrece  lucrurile cât va exista omul.

Kant spunea: “Omul, pentru a deveni om, are nevoie de educaţie!”  El considera că educaţia va controla instinctele, va face din omul animal un intelectual., filosof sau înţelept. Din păcate, filosofia rămâne doar o palidă poveste sau o culegere de maxime şi cugetari ce încearcă cu disperare să minimalizeze animalul din om.

Din păcate, sexul este ţelul suprem, trofeul absolut, zeul la care se închină toată lumea’’, adaugă specialistul.

De cele mai multe ori, dacă bărbatul mizează pe valorile materiale, femeile pun la bătaie alte atuuri.  “Să luăm cazul bărbatului alfa. Maşina imensă de teren este doar reprezentarea falică a bărbatului ce decretează astfel că poate susţine orice femeie, indiferent dacă este nevoit să o cumpere sau doar să o închirieze. Casa imensă, ceasul scump, bijuteriile, hainele de firmă, toate sunt doar simboluri care spun: Eu sunt şeful haitei şi am să fac totul să te am’’, afirmă psihologul Constantin Cornea.

De cealaltă parte, femeia încearcă să atragă atenţia prin alte mijloace. “Sânii, buzele, coafura, fusta scurta, genele false, mersul provocator, toate transmit: “Sunt un trofeu şi nu mă ofer ieftin!”

Unde şi cum mai întâlnim educaţia de care vorbea Kant? Din păcate, nicăieri, pentru că  omul rămâne om, cu aceleaşi instincte, indiferent de educaţie, cultură, secolul în care trăieşte ori societate în care îşi desfăşoară viaţa şi activitatea.

Principiul haitei este universal valabil acolo, iar sexul este cel care aduce cele mai mari dezavantaje omului.  Acesta este singurul “animal” care face sex de plăcere si o poate face tot timpul anului”, concluzionează psihologul Constantin Cornea.

sursa: www.gandul.info, foto: ERE Media

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved