Ce boli karmice ai, în funcție de zodie – gândul
Wed, Oct 10th, 2018

Ce boli karmice ai, în funcție de zodie

Cu toții știm că datoriile karmice întotdeauna se plătesc, altfel, ne vor urmări pe tot parcursul vieții. Fiecare dintre noi venim pe lume cu o astfel de încărcătură a destinului, însă, știai că și bolile cu care ne confruntăm pe tot parcursul existenței noastre, tot de aici își au obârșia.

Se numesc boli karmice și chiar sunt studiate și de medicii care nu acceptă doar medicina drept unicul și marele adevăr, ci înclină urechea și la spiritualitate. Noi le-am recomanda să arunce un ochi și pe harta astrală, însă, pentru că aceste afecțiuni au legături strânse și cu zodiile.

Astfel, putem vorbi despre boli karmice pe care le avem în viață, în funcție de zodie. Iată cum stă fiecare semn astral la acest capitol.

Berbec

Acneea sau iritațiile feței, ori virusurile herpetice sunt, se pare moștenirile tale karmice. Tocmai de aceea, un Berbec nu va avea pace, până nu va trece de câte ori în viață, prin aceste probleme de sănătate. Acutizarea și, ulterior, vindecarea lor, va face să treacă această karma nefastă și să scapi de afecțiuni. Până atunci însă, Berbecul va fi complexat de un chip (sau alte zone ale corpului – spate, picioare) afectat de acnee ori de suferințe cauzate de virusul herpetic (cea mai frecventă manifestare este a banalului herpes care apare destul de des, până acum în mod inexplicabil).

Taur

Pe Tauri îi vei auzi cel mai adesea acuzând dureri ale amigdalelor, ale gâtului, laringelui. Foarte frecvent, dacă vorbesc mult, și sunt o zodie destul de comunicativă, îi vei auzi plângându-se că rămân fără voce. Karma acționează și aici, explicația fiind aceea că sunt semne care se trag dintr-o energie haotică. Lecția pe care o vor învăța Taurii și care îi va și vindeca, va fi aceea că, imediat ce vor deveni mai organizați, și Karma se sfârși, și cu ea aceste afecțiuni din zona gâtului.

Gemeni

Bolile pulmonare sunt afecțiunile pe care karma le-a pus pe umerii Gemenilor. Sunt datori să le poarte cu ei pentru din cauza anxietății pe care ți-au lăsat-o moștenire astrele. Astfel de emoții puternice afectează plămânii și, dacă până acum te-ai confruntat cu răceli dese în această zonă sau chiar cu boli mai serioase, pe lângă factorii externi, și karma și-a spus cuvântul.

Rac

Durerile de stomac sau stările de vomă fac deja parte din simptomatologia curentă, în cazul Racului, însă, ce trebuie să știe acesta este faptul că astfeld e afecțiune are ca urmare o karma neplătită a zodiei. Stresul costant și presiunea la care se supune singur Racul, pentru ca totul să iasă așa cum își dorește el, își pun amprenta asupra stării sale de sănătate. Așadar, gastrita, ulcerul duodenal, pot fi bolile de care Racul cu care se confruntă această zodie pe tot parcursul vieții.

Leu

Leul va avea întotdeauna tendințe de îngrășare, dar și mâinile și picioarele reci. Sunt simptomele pe care Karma le-a impregnat în viața medicală a acestui semn astral. Acesta este predispus, așadar, la boli cardiovasculare, ca urmare a grăsimii, și la boli ale circulației. Afecțiunile sunt puse pe seama unei energii pe care Leul o manifestă foarte puternic, uneori. Este vorba despre furie, care atrage astfel de boli. În momentul în care Leul va ști să-și țină în frâu trăirile, va scăpa și de moștenirea karmică.

Fecioară

Stările de vomă sau leșinul sunt deja simptome cunoscute de majoritatea Fecioarelor. Explicația? Sunt manifestări ale bolile karmice cu care Fecioarele vin din viețile anterioare: bolile ficatului sau ale sistemului digestiv. Se pare că firul acestor îmbolnăviri are ca origine  frustrarea, iritabilitatea permenante ale Fecioarei, pe care acest semn zodiacal le manifestă constant, pentru că lucrurile nu ies perfect.

Balanță

Durerile de urechi sau cele lombare au devenit deja parte din viața unei Balanțe. Nu mai deranjează, aproape deloc, însă nici nu se vindecă, pentru că Balanțele resimt mai tot timpul o stare de irascibilitate, care se va reflecta în starea lor de sănătate. Așadar, dacă îți vor stăvili stările de nervi și furie, și problemele medicale lor au mai mari șanse să se vindece.

Scorpion

Intestinele, rectul, fierea sau vezica sunt organele afectate de karma, în cazul Scorpionilor. Cauza? Moștenirea karmică ce-ți pune amprenta asupra acestui semn zodiacal este mai puternică decât ar crede, pentru că scorpionii vin cu o teamă pe acest pământ, în mod paradoxal. Sunt însă zodia care se confruntă cu cele mai puține probleme de sănătate, pentru că știe cel mai bine să ”calmeze” karma, prin învingerea fricilor. Tocmai de aceea sunt atât de dornici să experimenteze, să se aventureze în experiențe noi, pentru că au o teamă karmică de învins și nu se lasă până nu reușesc.

Săgetător

Coloana este cea mai dureroază zonă  a corpului, în cazul Săgetătorilor. Semne foarte active, Săgetătorii reușesc totuși să aibă aceste probleme, tot ca urmare a karmei. Reprezentanții acestei zodii sunt guvernați de o frustrare venită din abilitatea altora de a face lucrurile mai bine, comparativ cu ei. Când vor scăpa de această problemă, și afecțiunile vor înceta să le mai dea bătăi de cap.

Capricorn

Căderea părului sau durerile articulare, în special la genunchi, sunt afecțiunile karmice pe care le poartă cu ei Capricornii. Semne sârguincioase, se consumă peste măsură pentru a duce la bun sfârșit o sarcină, lucru care are urmări la nivelul podoabei capilare și a oaselor. Știu și ei ce au de făcut pentru a pune capăt acestor simptome, însă este foarte greu să se dezică de moștenirea karmică.

Vărsător

Circulația sângelui și dantura nu sunt deloc puncte forte ale Vărsătorului. Cei mai vechi reprezentanți ai acestui semn zodiacal s-au confruntat cu astfel de afecțiuni și le-au dat mai departe ”cu sfințenie”. De asemenea, sunt zodia cea mai predispusă la accidente ale oaselor și la toxiifecții alimentare.

Pești

Peștii sunt o zodie rezistentă, pentru că, în cazul lor, Karma a fost cea mai blândă. Răcelile banale sunt singura afecțiune cu care ei vor avea de-a face de-a lungul existenței lor, tocmai de aceea nici nu prea știu cum arată cabinetul unui medic.

Surse www.divahair.ro foto: Istock, Pixabay

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved