Ce se întâmplă în corpul tău când renunţi la fumat – INFOGRAFIC – gândul
Wed, Sep 25th, 2013

Ce se întâmplă în corpul tău când renunţi la fumat – INFOGRAFIC

Un infografic având ca sursă un program de renunţat la fumat iniţiat de Universitatea Stanford explică schimbările benefice care au loc în organism odată cu renunţarea la fumat, începând chiar de la 20 de minute de pauză de la viciu.

Astfel, în primele 20 de minute în care un fumător nu aprinde o nouă ţigară, presiunea sângelui, temperatura corpului şi pulsul vor scădea la un nivel normal, potrivit infograficului realizat de huffingtonpost.co.uk, pe baza unor informaţii publicate pe stopsmoking.stanford.edu/facts.html.

În timp de opt ore, respiraţia specifică datorată fumatului dispare, nivelul de monoxid de carbon – aceeaşi substanţă chimică produsă de automobile ca reziduu – din sânge scade, iar nivelul de oxigen creşte până la nivelul normal.

În 24 de ore de la ultima ţigară riscul unui atac de cord scade, iar în 48 de ore terminaţiile nervoase încep să se regrupeze şi abilitatea de a simţi mirosul şi gustul creşte.

Riscul unui atac de cord ajunge la un nivel apropiat de cel normal abia la doi ani după renunţarea la ţigări, iar numai după 15 ani riscul unei boli cardiace devine egal cu cel al cuiva care nu a fumat niciodată.

sursa: www.mediafax.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved