Mon, Apr 29th, 2013

Cercetătorii danezi anunţă că ar putea descoperi tratamentul pentru SIDA

Cercetătorii danezi sunt aproape să descopere un leac accesibil pentru HIV, sub forma unui vaccin aşteptat să fie disponibil în câteva luni, scrie Business Insider.

Danezii susţin că au reuşit să izoleze virusul HIV de ADN-ul uman şi să îl distrugă definitiv. În prezent, cercetătorii fac teste pe oameni pentru a dovedi eficienţa metodei lor.

Business Insider scrie că tehnica danezilor constă în eliberarea virusului HIV din interiorul celulelor şi aducerea sa la suprafaţa acestora. Acolo, virusul poate fi eliminat printr-un simplu vaccin.

În studiile in vitro, tehnica danezilor a dat rezultate atât de bune încât Consiliul Danez pentru Cercetare a alocat 1,8 milioane de euro dezvoltării vaccinului anti-HIV.

„Sunt aproape sigur de reuşită. Provocarea va fi să facem sistemul imunitar al pacienţilor să recunoască virusul şi să-l distrugă. Totul depinde de sistemul imunitar al fiecărui individ în parte”, a declarat dr. Ole Sogaard.

În prezent, 15 pacienţi bolnavi de SIDA sunt supuşi testelor şi, dacă vor fi vindecaţi, vaccinul va fi testat la scară mai largă.

Dr. Sogaard a precizat că vaccinul nu este unul preventiv, ci se poate administra doar pacienţilor deja bolnavi, şi că şansele cele mai mari de vindecare le au pacienţii care fac vaccinul la puţin timp după ce se îmbolnăvesc.

sursa: www.gandul.info

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved