Cherofobia, frica de a fi fericit, este o condiţie mai comună decât se crede. Ce implică aceasta şi de ce apare – gândul
Sun, Apr 15th, 2018

Cherofobia, frica de a fi fericit, este o condiţie mai comună decât se crede. Ce implică aceasta şi de ce apare

Oamenii care au o aversiune iraţională de a fi fericiţi suferă de ceva numit cherofobie. În urma unui studiu recent, s-a descoperit că aceasta este mai des întâlnită decât se credea anterior, iar factorii care o declanşează pot fi diverşi, dar în principal, au legătură cu experienţele trecute.

Cherofobia nu este însă un termen foarte bine definit sau foarte des folosit. Unii experţi consideră cherofobia o formă de anxietate (dar nu de depresie), scrie Business Insider.

În esenţă, este acel sentiment care când ceva pare foarte bun pentru a fi adevărat. Dacă ceva s-a întâmplat în favaoarea ta recent, atunci devii suspicios. Unii oameni nu pot trece peste acest sentiment, iar norocul lor poate lua o întorsătură negativă (în mintea lor).

Cineva care are cherofobie nu este neapărat trist mereu, doar evită evenimente şi activităţi care le-ar putea aduce bucurie. Astfel, aceştia au anxietate atunci când sunt invitaţi la o petrecere sau întâlnire şi dau cu piciorul oportunităţilor care poate duce la schimbări pozitive în viaţă din cauza faptului că se poate întâmpla ceva rău.

De asemenea, la unii există şi ideea că fericirea te poate face o persoană rea şi va dăuna familiei şi prietenilor.

„Există multe discuţii cu privire la căutarea fericirii”, a precizat psihiatrul Carrie Barron. „Poate fi bizar ca cineva să se teamă de această emoţie pozitivă. Dacă apare din cauza asocierii fericire/pedeapsă din copilărie, poate fi mai des întâlnită decât ne gândim”.

„Dacă ai o aversiune faţă de plăcere, poate fi din cauză că pedeapsa, furia sau umilinţa urmează după o perioadă de bucurie”, a adăugat Barron. „Acum te temi să o simţi pentru că distrugerea bulei de fericire va urma”.

Un remediu nu există, dar în ultimă instanţă, cherofobia este asociată, după cum este uşor de intuit, cu un mod particular de gândire şi de abordare a situaţiilor.

sursa www.descopera.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved