Fri, Apr 21st, 2017

Constipatia, un simptom care poate anunta o afectiune grava

 
 

Constipatia este una dintre cele mai frecvente tulburari digestive si consta in scaune de frecventa redusa, de cel mult trei ori pe saptamana, insotite de durere la defecatie si dureri abdominale.

Cauzele constipatiei

Rolul colonului este de a absorbi lichidele si sarea din alimentatie, astfel incat materiile fecale sa poata fi eliminate cu usurinta. Daca regimul alimentar nu este adecvat, scaunele devin tari si greu de eliminat, proces cunoscut sub denumirea de constipatie. Iata cateva cauze frevente ale acestei tulburari digestive:

  • Regimul sarac in fibre, alcatuit preponderent din carne, branza si lapte, si hidratarea insuficienta;
  • Lipsa exercitiilor fizice;
  • Amanarea mersului la toaleta;
  • Schimbarile in rutina zilnica (calatoriile, stresul etc.);
  • Sarcina;
  • Anumite medicamente (antiacide si antiinflamatoare);
  • Accidentul vascular cerebral, boala Parkinson, diabetul sau lupusul;
  • Obstructia intestinala, diverticuloza ori sindromul de colon iritabil;
  • Administrarea excesiva de laxative;
  • Dezechilibre hormonale (tiroida lenesa);
  • Fisurile anale si hemoroizii.

Simptomele constipatiei

Fiecare persoana resimte diferit simptomele constipatiei, in functie de obiceiurile deprinse. Cu toate acestea, constipatia prezinta cateva simptome specifice:

  • Scaderea frecventei de eliminare a materiilor fecale (cel mult de 3 ori/saptamana);
  • Scaune uscate si tari;
  • Dureri abdominale si senzatie de plenitudine;
  • Dificultati de golire a intestinului si defecatii dureroase.

Categorii de persoane predispuse la constipatie

Alimentatia nepotrivita si sedentarismul sunt factorii majori de risc in aparitia constipatiei, insa urmatoarele categorii de persoane sunt mai predispuse la aceasta afectiune:

  • Varstnicii de peste 65 de ani (fac mai putina miscare, au un regim sarac in nutrienti si sufera de alte boli);
  • Cei care urmeaza un tratament cu antialgice;
  • Femeile si copiii, ca urmare a schimbarilor hormonale.

Cand este o urgenta medicala

Multe persoane care se confrunta cu constipatia se trateaza cu laxative, fara a cere sfatul medicului in prealabil. Este bine de stiut totusi ca administrarea excesiva a laxativelor, pe o perioada mai mare de doua saptamani, poate duce la dependenta, iar colonul nu isi va mai putea exercita rolul corespunzator in lipsa acestora. De aceea, este important sa programezi o vizita la medic in cazul in care:

  • Constipatia persista pe o durata mai mare de trei saptamani;
  • Materiile fecale prezinta urme de sange;
  • Ai dureri mari in procesul de defecatie;
  • Slabesti brusc, fara a tine o dieta.

Metode de prevenire

Miscarea zilnica si schimbarea regimului alimentar sunt cele mai rapide cai prin care poti preveni sau trata constipatia. De asemenea, pot fi de ajutor urmatoarele sfaturi:

  • Bea zilnic 1,5 – 2 litri de lichide, in special apa;
  • Limiteaza consumul de alcool si bauturi cu cofeina, deoarece favorizeaza deshidratarea;
  • Adauga in dieta alimente bogate in fibre, cum ar fi fructele, legumele si cerealele integrale;
  • Redu consumul de carne rosie, lapte, branza si alimente procesate;
  • Rezerva 20 de minute pe zi pentru o activitate fizica (mers pe jos, inot, alergat, mers pe bicicleta etc.);
  • Nu amana mersul la toaleta atunci cand simti nevoia; cu cat astepti mai mult, cu atat materiile fecale vor fi mai tari si mai greu de eliminat;
  • Foloseste laxative, dar numai la recomandarea medicului si doar pe perioade scurte.

Sursa doc.ro, foto: Shutterstock

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved