Creierul bărbaților ajunge la maturitate abia după 40 de ani – conform științei – gândul
Wed, Jun 17th, 2020

Creierul bărbaților ajunge la maturitate abia după 40 de ani – conform științei

Mulți dintre noi am auzit că bărbații adulți se comportă ca niște copii. Unii sunt convinși că o femeie  este cea care face ca relația să se maturizeze. Prin urmare, oamenii de știință au decis să studieze dacă această opinie este cu adevărat corectă.

Oamenii de știință de la Universitatea Oxford au studiat diferențele dintre rata de dezvoltare și debutul perioadei de maturitate la bărbați și femei. Apoi au comparat rezultatele și au ajuns la anumite concluzii.

Astfel, studiul oferă o explicație științifică pentru afirmația răspândită potrivit căreia bărbații au nevoie de mai mult timp pentru a începe să „acționeze în conformitate cu vârsta” decât femeile. Motivul pentru asta se datorează faptului că creierul feminin formează mai activ conexiuni neuronale și „funcționează” mai repede decât cel masculin.

Coautorul studiului Sol Lim a menționat: „Se pare că diferențele încep să se obsersa la câțiva ani după naștere, după care dispar treptat până la vârsta de 40 de ani.”

Ea adaugă că creierul uman se schimbă odată cu vârsta, atât anatomic cât și funcțional, iar aceste modificări fac ca conexiunile dintre neuroni să fie mai eficiente. Trebuie menționat că, în timpul studiului, oamenii de știință au descoperit că la femei, procesul descris începe mai devreme decât la bărbați. Aceasta explică de ce unele femei se maturizează mai repede decât bărbații.

De ce maturitatea vine la bărbați mai târziu

Scopul studiului a fost de a înțelege ce funcții ale creierului se schimbă în timpul maturității și care rămân neschimbate. Folosind RMN, oamenii de știință au studiat creierul a 121 de voluntari cu vârste cuprinse între 4 și 40 de ani, urmărind diferențele dintre ei, ținând cont de genul și vârsta fiecărui subiect.

Rezultatele au arătat că, deși creierul atât al bărbaților, cât și al femeilor demonstrează în același potențial, în comparație cu femeile, bărbații s-au dovedit încă mai predispuși la unele întârzieri în ceea ce privește dezvoltarea pe termen lung a conexiunilor funcționale între neuroni.

Poate dura până la 40 de ani

La naștere, bărbații și femeile au aproximativ același număr de celule ale creierului. Aceste celule formează rețele neuronale responsabile de capacitatea umană de a învăța și dezvolta. Pe măsură ce creierul îmbătrânește, găsește căi de semnalizare mai rapide între zonele sale individuale.

La femei, acest proces începe mai devreme decât la bărbați și acest lucru explică de ce, din punct de vedere cognitiv, femeile tind să ajungă la maturitate mai rapid. Creierul lor este cu cel puțin câțiva ani înaintea bărbatului în procesul de reorganizare a celulelor creierului și, prin urmare, tinde să lucreze mai productiv.

sursa psihologiadeazi.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved