Cum ne-ar putea ajuta rechinii să vindecăm cancerul de sân? – gândul
Thu, Oct 3rd, 2013

Cum ne-ar putea ajuta rechinii să vindecăm cancerul de sân?

 

Cercetătorii speră să obţină un “medicament-minune” pentru tratarea cancerului mamar, folosind în acest scop puternicul sistem imunitar al rechinilor.

Anticorpii obţinuţi din sângele rechinilor ar putea, cred oamenii de ştiinţă, să reprezinte “noul Herceptin” – un medicament care să trateze cu succes un mare număr de cazuri de cancer mamar.

Scos pe piaţă în urmă cu peste un deceniu, Herceptin este un medicament care s-a dovedit eficient în tratarea unei forme agresive, cu evoluţie rapidă, a cancerului de sân – tipul HER2-pozitiv.

Însă Herceptin nu este eficient în toate cazurile, aşa că este nevoie de noi medicamente.

Cercetătorii de la Universitatea din Aberdeen cred că o soluţie ar putea fi găsită în sângele rechinilor, animale cu un sistem imunitar deosebit de puternic.

Specia utilizată este rechinul-doică (Ginglymostoma cirratum), un rechin care poate atinge peste 4 metri lungime, dar este paşnic şi docil.

Ei au extras proteina HER2 (care este localizată la suprafaţa tumorilor şi stimulează creştrea acestora) şi au injectat-o la rechini, pentru a determina organismul acestora să producă anticorpi împotriva ei.

După câteva luni, cercetătorii ar urma să extragă probe de sânge de la rechini, sperând ca acestea să conţină anticorpi împotriva HER-2. Pe baza acestor anticorpi ar putea fi produs un medicament care ar inactiva proteina HER-2, împiedicând astfel creştrea şi metastazarea tumorilor.

Anticorpii produşi de rechini sunt molecule capabile să ocupe spaţii foarte mici, de aceea ar putea ajunge în regiuni ale moleculei HER2 în care alte medicamente nu pot pătrunde.

Proiectul se află însă abia în primele stadii de lucru, aşa că va mai trece cel puţin un deceniu până când un medicament astfel obţinut să poată fi testat pe oameni.

sursa: www.descopera.ro, Mail Online

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved