Cum vrei să fii iubită, în funcţie de zodia ta – gândul
 
Tue, Apr 16th, 2019

Cum vrei să fii iubită, în funcţie de zodia ta

Toată lumea are propriul limbaj al iubirii, dar în cazul în care te-ai întrebat care este al tău, astrologia te poate ajuta!

Fiind condusă de Marte, planeta acţiunii şi a motivaţiei, pui pasiune în tot ce faci şi lumineazi viaţa tuturor.

Vrei ca partenerul tău să aibă aceeaşi energie ca şi tine, altfel atracţia faţă de el va dispărea. Întâlnirile spotane, scurte jocuri amoroase, mesajele spontane te vor surprinde şi te vor face să te simţi specială. O să-ţi atragă imediat atenţia cineva care îţi stimulează spiritul competitiv, indiferent dacă te provoacă la un joc, la un sport sau la activităţi în dormitor. Dar, te simţi cel mai iubită atunci când eşti lăudată pentru realizările tale sau când primeşti mici complimente. Îţi place să fii în centrul atenţiei uneori, aşa că cineva care va îndrepta reflectoarele asupra ta are cale sigură spre inima ta.

Ca semn de pământ, ai reputaţia de a fi logică şi practică, dar nu în dragoste şi flirt.

Asta nu înseamnă că nu e loc de romantism în viaţa ta, pentru că eşti guvernată de Venus, planeta iubirii şi a frumuseţii. Energia lui Venus este resimţită mai mult pe plan material, deci vei aprecia cadourile din partea iubitului. Dacă cineva îţi dăruieşte ceva care îi aminteşte de tine, va însemna mult. De asemenea, eşti cea mai senzuală din întreg zodiacul, ceea ce înseamnă că eşti conectată la toate simţurile tale, iar partenerul tău trebuie să ţi le satisfacă. O cină de lux, urmată de sex pasional e tot ce îţi trebuie. Cineva care se poartă aşa cu tine este iubitul ideal!

Te plictiseşti destul de repede de oameni, deci cineva care îţi poate menţine atenţia şi interesul este prima ta cerinţă atunci când vine vorba de dragoste.

Programul tău este foarte ocupat şi se schimbă frecvent, aşadar ştii că cuiva îi pasă de tine atunci când ţine pasul cu tine şi se adaptează în consecinţă, în loc să îţi ceară să încetineşti ritmul. Şi, pentru că eşti mai greu de intrigat, îţi place când cineva te poate învăţa ceva nou şi îţi stimulează intelectul. Te simţi iubită atunci când cineva ascultă tot ce ai de spus şi îţi răspunde genial. Cadourile şi mesajele siropoase nu contează prea mult pentru tine atât timp cât persoana respectivă are o personalitate interesantă. Cu cât ai parte de mai multă distracţie alături de el, cu atât te vei îndrăgosti mai mult.

Când vine vorba de iubire, fie te implici total, fie deloc.

Dacă găseşti pe cineva în care poţi avea încredere şi în faţa căruia te poţi deschide, faci tot ce poţi pentru a avea o viaţă sigură şi confortabilă. Din această cauză, este foarte important ca partenerul tău să te lase să intri complet în viaţa lui. Te vei îndrăgosti total atunci când şi el îţi răspunde la fel. Îţi place când eşti răsfăţată cu momente ridicol de romantice. Noaptea perfectă pentru tine este în faţa televizorului, la Netflix, împreună. Vrei un partener cu care să comunici cu uşurinţă.

Îţi place atenţia, aşadar orice reasigurare că eşti centrul lumii partenerului tău îţi amplifică dragostea pentru el.

Un sărut discret pe obraz înainte de a-ţi spune la revedere sau mesaje drăguţe pe parcursul zile te vor face să te simţi extrem de bine. Dacă iubitul tău vrea să pună fotografii cu tine pe Instagram, atunci e şi mai bine, îţi place să fii lăudată. Eşti una dintre cele mai generoase zodii şi îi vei da tot ce ai partenerului, dar pentru asta trebuie să facă şi el la fel. Cadouri ocazionale, flori, dulciuri îţi pot menţine relaţia fericită. Când ai nevoie de timp de una singură, aceasta trebuie să-ţi înţeleagă limitele. Când nu ai o dispoziţie prea bună, acesta trebuie să fie la fel de jucăuş şi dulce. Da, vrei multe, dar persoana potrivită ştie că meriţi totul!

Te ocupi fără oprire de bunăstarea partenerului de viaţă, pentru că eşti predispusă să pui fericirea altora deasupra fericirii tale.

E uşor să te simţi neapreciată pentru munca depusă. Deci, atunci când partenerul tău te ajută fără să îi ceri acest lucru, eşti fericită! Acţiunile vorbesc mai mult decât cuvintele. În timp ce gesturile romantice obişnuite sunt frumoase, tu vrei pe cineva care îşi arată mai profund afecţiunea. Pentru tine, îţi mulţumesc pentru tot ce faci este mult mai valoros decât te iubesc. Cineva care te lasă să-l critici e partenerul perfect pentru tine. Eşti o perfecţionistă cu gusturi foarte specifice, aşadar cine îţi îndeplineşte cerinţele şi standardele va avea un loc sigur în inima ta.

Un partener care îşi doreşte să petreacă tot mai mult timp cu tine este perfect în cazul tău.

Îţi plac oamenii cu care rezonezi intelectual şi cu care poţi purta o conversaţie interesantă, dar, de asemenea, să aibă şi simţul umorului. Înseamnă mult pentru tine dacă acesta îţi încurajează independenţa şi te ajută să ieşi încet din zona ta de confort. Vrei ca el să remarce realizările tale şi să te lase să fii în lumina reflectoarelor din când în când. Te simţi bine atunci când iubitul te scoate în oraş şi te îndeamnă să îţi faci prieteni noi.

Tu vrei transparenţă imediat de la cineva, dar îţi va lua mult timp până când tu te vei deschide.

Partenerul ideal trebuie să fie răbdător, fără să grăbească procesul. Când simţi că e ce trebuie, vei face tot ce stă de tine pentru ca acest parteneriat să fie intens şi pasional. El trebuie să aibă măcar o trăsătură aparte şi să fie autentic, dar dacă e fals şi superficial, ai terminat-o cu el. Te simţi cel mai iubită atunci când există mult contact fizic între tine şi el. Un simţ puternic de intimitate este una dintre cerinţele tale. Vrei să dea ce are mai bun pentru aceatsă relaţie, să fie grozav în dormitor şi să îţi împărtăşească ce simte. Trebuie să fie dispus să vorbeasc despre subiectele tabu şi să ţină pasul în pat.

Ai nevoie de libertate şi implicarea într-o relaţie te poate speria.

Vrei pe cineva care să îţi permită să pleci în aventuri şi să ai timp liber ori de câte ori decizi că ai nevoie de el. Trebuie ca el să îţi susţină visurile şi să te ajute să fii tu. Tu trebuie să faci lucrurile în felul tău, iar partenerul să te ghideze fără să simţi că eşti corectată. Eşti foarte energică în viaţa de zi cu zi, aşa că apreciezi când cel de lângă tine măcar încearcă să ţină pasul cu tine. Poţi să spui că unei persoane îi pasă de tine atunci când îţi împărtăşeşte optimismul.

Nu eşti o persoană uşor de abordat.

Eşti foarte serioasă şi poţi părea la o primă vedere rece şi distantă. Dar, dacă cineva ştie cum să îţi atragă atenţia, te vei încălzi destul de repede. Un flirt superficial nu are importanţă pentru tine, pentru că tu iei lucrurile în serios încă de la început. Când cineva îţi va dovedi că te iubeşte cu adevărat, devii tot mai încrezătoare în relaţie. Şi cu cât mai multă încredere simţi, cu ataât vei deveni mai energică pentru iubit. El trebuie să fie atent, o aniversare uitată sau o minciună mică poate crea crăpături în fundaţia relaţiei voastre. Vrei ca investiţia ta să fie reciprocă.

Natura ta detaşată poate fi intimidantă pentru ceilalţi.

Nu vrei pe cineva care crede în dragoste la prima vedere şi care vrea instataneu să fie cu tine. Pentru tine, etapele unei relaţii nu pot fi sărite. Pe măsură ce prietenia creşte şi sentimentele devin mai profunde, îţi permiţi lent din ce în ce mai multă intimitate. Vrei ca cineva să îţi cunoască ciudăţenile şi să le accepte înainte de a se apropia. Gustul tău bizat în muzică sau artă nu e pe placul tuturor, dar partenerul tău trebuie să accepte şi să îţi încurajeze interesele. Cineva care e dispus să exploreze idei neconvenţionale fără să te judece îţi va câştiga cu siguranţă inima.

Nu este niciun secret că zodia ta este cea mai sensibilă.

Starea ta se poate schimba brusc şi poate trece de la o extremă la altă cât ai clipi. Vrei pe cineva care să te poate lua aşa cum eşti şi să accepte ce simţi. Vrei dragostea acea ideală de basm, cu scrisori de iubire sau seri clasice la film. În acest mod, iubitul tău îţi va debloca inima şi va descoperi câtă blândeţe şi iubire ai de oferit. Cineva este demn de iubirea ta dacă e capabil să ţină pasul cu emoţiile tale, care te lasă să fii liberă şi să faci de una singură ce ţi-ai plănuit, dar care va fi întotdeauna acolo asă te aştepte.

sursa www.eva.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved