„Dacă nu ai suferit niciodată înseamnă că nu eşti binecuvântat.” 20 de gânduri puternice spuse de scriitorul american Edgar Allan Poe! – gândul
Wed, Oct 10th, 2018

„Dacă nu ai suferit niciodată înseamnă că nu eşti binecuvântat.” 20 de gânduri puternice spuse de scriitorul american Edgar Allan Poe!

Edgar Allan Poe a fost poet, romancier, nuvelist și critic literar american, creator al povestirii scurte și precursor al literaturii moderne în direcția ficțiunii științifico-fantastice. A dus o viață boemă și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenței sale s-a născut creația sa ce a impus literaturii universale un conținut estetic genial, necunoscut până atunci. Iată câteva citate geniale, rămase în istorie, ale marelui scriitor:

1. Am mare încredere în fraieri; prietenii mei numesc asta încredere în sine.

2. Am iubit cu o iubire ce era mai mult decât iubire.

3. De cele mai multe ori, oamenii ajung ticăloşi pe nesimţite.

4. Frumuseţea de orice fel, ajunsă la dezvoltarea sa supremă, îndeamnă invariabil sufletul sensibil să plângă.

5. Curaj nu înseamnă să fii curajos atunci când îţi convine.

6. Cei ingenioşi sunt întotdeauna nişte fantezişti, iar cei cu adevărat inventivi nu sunt niciodată altceva decât persoane cu spirit analitic.

7. Ştiinţa nu ne-a învăţat încă dacă nebunia este sau nu sublimul inteligenţei.

8. Unele lucruri sunt atât de ridicole încât nu-ţi poţi stăpâni râsul. Să mori de râs e cu siguranţă cel mai grozav mod de a muri!

9. Somnul – acele infime crâmpeie de moarte. Cât le detest!

10. Pârjolindu-mi cu o suferinţă inima veştejită, infernul nu mă va mai face vreodată temător.

11. Tot ceea ce vedem ori părem a fi nu e decât un vis într-un alt vis.

12. Faptul că într-o viaţă viitoare vom privi ceea ce considerăm a fi existenţa noastră actuală ca pe un vis nu este în niciun caz rodul iraţional al imaginaţiei.

13. M-aş simţi jignit dacă toată lumea m-ar înţelege.

14. Dacă ingeniozitatea umană este în măsură să creeze o enigmă… pe care ea însăşi – cu efortul de rigoare – să n-o poată dezlega este o chestiune discutabilă.

15. Poezia este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte.

16. Dacă nu ai suferit niciodată înseamnă că nu eşti binecuvântat.

17. Cele patru condiţii ale fericirii: viaţa în aer liber, iubirea unei fiinţe, detaşarea de orice ambiţie, creaţie.

18. Convins fiind eu însumi, nu caut să conving.

19. Toată religia, prietene, a evoluat pur şi simplu din fraudă, teamă, lăcomie, imaginaţie şi poezie.

20. Pentru a fi fericiţi până la un anumit punct, trebuie să fi suferit până la acelaşi punct.

sursa devorbacutine.eu

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved