Wed, Jan 8th, 2014

De ce se învârt câinii atunci când îşi aleg locul în care îşi fac nevoile?

Procesul elaborat pe care îl realizează câinii atunci când aleg un loc în care să îşi facă nevoile (acel moment în care ei se învârt în jurul cozii înainte de a se aşeza şi a defeca) este atribuit nevoii animalelor de a se alinia în direcţia nord-sud.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, câinii sunt sensibili la câmpul magnetic al Pământului, ei aliniindu-se de-a lungul axei magnetice nord-sud, înainte de a defeca. 

Cercetătorii din Germania şi Cehia au studiat 70 de câini în timpul a 1.893 de defecări şi 5.582 de urinări şi au descoperit că atunci când câmpul magnetic al Pământului era stabil, câinii alegeau să se alinieze cu el. Mai mult, atunci când câmpul magnetic nu era stabil (de exemplu: atunci când aveau loc erupţii solare), câinii erau confuzi. 

Descoperirile, publicate în jurnalul Frontiers in Zoology indică faptul că animalele studiate erau sensibile la polaritatea câmpului, dar nu şi la intensitatea lui. 

Cu toate acestea, câinii în lesă nu se aliniază în mod constant. De fapt, ei preferă să se alinieze de-a lungul axei magnetice nord-sud atunci când sunt liberi. Pentru moment, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să afle motivul pentru care câinii manifestă acest comportament. 

Şi alte animale par să aibă un comportament similar. Mare parte dinte specialiştii care au studiat problema câinilor, au analizat anterior acest comportament şi în rândul crapilor. 

sursa: www.descopera.ro, UPI

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved