Discurs superb al unui copil din România în Parlamentul britanic – gândul
Wed, Nov 14th, 2018

Discurs superb al unui copil din România în Parlamentul britanic

Victor Ciunca, un băiat român care trăieşte în Marea Britanie, a vorbit în Parlamentul britanic despre sănătatea mintală, îndeosebi a tinerilor. Discursul său l-a impresionat pe preşedintele Camerei Comunelor.

Victor Ciunca, fiul unor români care au emigrat în Ţara Galilor, a vorbit în Parlamentul britanic despre problemele de sănătate mintală de care suferă mulţi dintre adolescenţii britanici şi a cerut fonduri mai multe şi un cadru legislativ potrivit pentru a face faţă acestor probleme. “În ultimii 5 ani, sănătatea mintală a reprezentat o prioritate pentru oamenii tineri din Marea Britanie (…) Este clar că trebuie să continuăm campaniile cu scopul de a îmbunătăţi şi menţine serviciile de sănătate mintală”, a spus Victor Ciunca.

Tânărul român a amintit că bolile mintale, precum depresia, anxietatea şi stresul afectează unul din zece tineri, 15% din aceste problemele fiind declanşate încă de la vârsta de 14 ani.

“Săptămâna trecută, Guvernul a alocat 2 miliarde de lire sterline serviciilor de sănătate mintală, inclusiv serviciilor mintale pentru copii şi tineri. Trebuie să ne asigurăm că aceste fonduri sunt utilizate în mod eficient”, a adăugat Victor Ciunca.

Băiatul şi-a încheiat discursul în uralele audienței, care l-a aplaudat în picioare după ce el a mulţumit pentru atenţie în limba engleză, galeză şi română. “Ce deschidere extradordinară a şedinţei de după-amiază.

Uimitor, Victor!”, a exclamat John Bercow, preşedintele Camerei Comunelor, după discursul acestuia.

Filmarea a fost postată pe Facebook de mama lui Victor, Diana Ciunca, care a scris că e mândră de fiul său.

sursa www.eva.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved