Wed, May 27th, 2015

El va antrena echipa Real Madrid. „Este sigur în proporţie de 99%”

 

ronaldo-hepta

Impresarul Ernesto Bronzetti, care îl reprezintă pe Carlo Ancelotti, a declarat că Rafael Benitez, în prezent tehnician al formaţiei Napoli, va antrena echipa Real Madrid în proporţie de 99 la sută, informează Marca.

“Rafa Benitez este antrenorul Realului 99 la sută”, a declarat, pentru Rai Sport, Ernesto Bronzetti, care a fost luni seară la Madrid, unde s-a întâlnit cu Ancelotti, demis de Florentino Perez de la Real.

Bronzetti a mai spus că Ancelotti vrea să-şi ia un an sabatic după plecarea de la Real şi a subliniat că jucătorii madrileni au fost foarte supăraţi când au aflat de plecarea italianului, unii dintre ei izbucnând în plâns.

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că antrenorul Carlo Ancelotti nu va mai pregăti formaţia madrilenă în sezonul viitor.

Demiterea lui Carlo Ancelotti era aşteptată. Tehnicianul italian, venit la Real Madrid în 2013, a câştigat în primul sezon “La Decima”, al zecelea trofeu al Ligii Campionilor din istoria clubului. În schimb, în acest sezon, Real nu a câştigat niciun titlu major.

Florentino Perez a menţionat că numele succesorului lui Ancelotti va fi cunoscut săptămâna viitoare. “Ar fi ideal să vorbească limba spaniolă”, a spus el.

sursa: www.gandul.info

loading...

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

loading...
... ...
All Rights Reserved