Thu, Dec 12th, 2013

„Eşti ceea ce a mâncat tatăl tău”: cercetătorii canadieni au făcut o descoperire foarte importantă pentru bărbaţi

 

Vreţi să aveţi copiii sănătoşi? Contează mult ce mănâncă viitorii lor taţi: alimentaţia unui bărbat înainte de a concepe un copil influenţează sănătatea acestuia, arată un studiu realizat în Canada.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea McGill din Montreal au descoperit că spermatozoizii reţin „amintiri” moleculare ale stilului de viaţă al tatălui şi le transferă embrionului rezultat în urma fecundaţiei.

„Eşti ceea ce mănâncă tatăl tău”, spun cercetătorii, pentru a sublinia că nu numai alimentaţia viitoarei mame este esenţială pentru sănătatea copilului, ci şi cea a tatălui.

Specialiştii recomandă bărbaţilor care se gândesc să-şi întemeieze o familie să renunţe la mâncărurile de tip junk food şi să consume cantităţi mari de legume cu frunze verzi.

Aceste recomandări au fost făcute în urma unui studiu legat de rolul acidului folic, o formă a vitaminei B, care are un rol extrem de important în prevenirea unor anomalii ale sistemului nervos şi ale coloanei vertebrale la embrion.

Femeilor li se recomandă în mod curent să ia suplimente de acid folic atunci când încearcă să rămână gravide, precum şi în primele 12 săptămâni ale sarcinii, dar aceste noi descoperiri arată că şi bărbaţii trebuie să se preocupe să îşi asigure un nivel bun de acid folic.

Studiul cercetătorilor canadieni a fost realizat pe şoareci de laborator: a fost comparată progenitura unor şoareci masculi care aveau deficienţe de acid folic cu cea a masculilor care aveau niveluri normale ale acestei vitamine, în condiţiile în care, la toate mamele, nivelurile de acid folic erau normale.

Spre surprinderea cercetătorilor, la şoarecii care aveau drept taţi masculi cu deficit de acid folic era mult mai probabil (cu 30%) să apară defecte congenitale (înnăscute), inclusiv anomalii grave ale craniului şi coloanei vertebrale.

După declaraţiile cercetătorilor, deşi se acordă, în general, multă importanţă alimentaţiei mamei înainte de conceperea unui copil, de alimentaţia tatălui în aceeaşi perioadă nu se ţine seama.

„Deoarece bărbaţii îşi păstrează fertilitatea de-a lungul întregii vieţi, îşi imaginează că sunt oricând buni pentru a avea un copil, iar atenţia s-a concentrat asupra femeilor, deoarece ele sunt cele care poartă sarcina”, spune dr. Sarah Kimmins. „Însă atât bărbaţii, cât şi femeile trebuie să se gândească la ceea ce fac înainte de a concepe un  copil.”

Studiul, publicat în jurnalul Nature Communications, sugerează că lipsa de acid folic determină modificări chimice subtile ale ADN-lui din spermatozoizi, iar acest fapt are efecte asupra dezvoltării fătului.

Dr. Sarah Kimmins spune că e prematur să recomande bărbaţilor să ia suplimente de acid folic, dar aceştia ar trebui, în orice caz, să îşi sporească aportul de verdeţuri în alimentaţie. 

Surse naturale bune de acid folic sunt broccoli, varza de Bruxelles, spanacul, sparanghelul şi mazărea; vitamina se mai găseşte în cantităţi notabile şi în  ficat, năut şi orez brun.

Recomandarea este deosebit de relevantă pentru bărbaţii supraponderali şi cei care consumă mari cantităţi de junk food, deoarece cantitatea mare de grăsime din corp şi comnumul ridicat de alimente grase sunt doi factori care afectează modul în care organismul utilizează acidul folic.

Alcoolul intereferează, de asemenea, cu procesarea acestei vitamine în corp. 

Bărbaţii tineri care umblă prin baruri ar trebui să ţină seama de faptul că alcoolul nu le face bine viitorilor lor copii,”, adaugă dr. Kimmins.

sursa: www.descopera.ro, Mail Online

loading...

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

loading...
... ...
All Rights Reserved