Wed, Mar 13th, 2013

Fum alb la Vatican! Noul Papă a fost ales!

 

Clopotele Bisericii Sfântul Petru au început să sune miercuri ca în zi de sărbătoare, la fel şi clopotele din toate bisericile din Roma, care trăieşte o imensă emoţie, după ce fumul alb a ieşit pe coşul Capelei Sixtine, anunţând alegerea unui nou Pontif, la ora locală 19:07.

Mii de persoane se îndreaptă către Piaţa Sf. Petru, cu steaguri. Lumea se îmbrăţişează pe străzi şi strigă “Trăiască noul Papă!”. Multe persoane prezente în piaţa Sf. Petru de la Vatican declară că nu sunt încă sigure că fumul a fost alb… Mulţi plâng de emoţie şi de fericire şi mulţi italieni speră ca noul Pontif să fie cardinalul italian Angelo Scola, arhiepiscopul de Milano, foarte respectat de toţi italienii.

Au sunat clopotele şi în Piaţa San Marco din Veneţia, pentru a anunţa alegerea noului Pontif.

La al cincilea scrutin, cei 115 cardinali electori l-au ales pe succesorul lui Benedict al XVI-lea. Numele şi naţionalitatea noului Pontif vor fi anunţate peste aproximativ 40 de minute, în cadrul ceremoniei numite “Habemus Papam”, de cardinalul francez Jean-Louis Tauran, în calitate de protodiacon al Bisericii Romano-Catolice. “Habemus Papam va avea un accent francez”, scriu ediţiile online ale ziarelor din Italia.

Ritul “Habemus Papam” se va desfăşura pe balconul central al bazilicii Sfântul Petru de la Vatican. Se aşteaptă cu emoţie şi curiozitate numele pe care îl va alege viitorul Papă, multe persoane prezente la Vatican declară că speră că va fi “Leon”. AGERPRES

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved