Wed, Apr 23rd, 2014

Fumatul provoacă „putrezirea” creierului, avertizează oamenii de ştiinţă

Fumator

Fumatul determină „putrezirea” creierului prin afectarea memoriei, a capacităţii de a învăţa şi a de argumentare, au descoperit oamenii de ştiinţă de la King’s College.

Un studiu realizat pe 8.800 de subiecţi, cu vârste peste 50 de ani, a scos la iveală faptul că şi presiunea arterială crescută şi obezitatea par să afecteze creierul, dar într-o măsură mai mică. Din acest motiv, oamenii de ştiinţă implicaţi în studiu susţin că oamenii trebuie să conştientizeze că stilul de viaţă le afectează şi mintea, nu numai corpul. 

Studiul oamenilor de ştiinţă britanici investiga legăturile dintre starea creierului şi probabilitatea de a suferi un atac de cord sau unul cerebral. Pentru acest studiu au fost colectate date privind stilul de viaţă şi sănătatea participanţilor. De asemenea, subiecţii au fost supuşi unor teste precum cele în care trebuiau să înveţe cât mai multe cuvinte sau nume noi ori cele în care aveau de enumerat cât mai multe animale într-un anumit interval de timp. Ulterior, participanţii au mai fost testaţi peste 4 şi respectiv 8 ani. 

Rezultatele au arătat că riscul de apariţie a atacului de cord sau a accidentului vascular a fost asociat cu declinul cognitiv. De asemenea, s-a constatat o legătură puternică între fumat şi declinul cognitiv. 

Totuşi, oamenii de ştiinţă nu cunosc modul în care declinul cognitiv afectează oamenii în viaţa de zi cu zi. De asemenea, ei nu şi-au putut da seama dacă o scădere timpurie a funcţiilor cognitive ar putea determina apariţia demenţei. 

sursa: www.descopera.ro, BBC

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved