Gânduri absolut senzaționale spuse de marele psiholog Alfred Adler – gândul
Mon, Sep 24th, 2018

Gânduri absolut senzaționale spuse de marele psiholog Alfred Adler

Alfred Adler, afost  medic și psihoterapeut austriac, este fondatorul școlii de psihologie individuală care se situează între psihanaliza lui Sigmund Freud și logoterapia lui Viktor Frankl.

Alături de Sigmund Freud și Carl Jung, este considerat unul dintre cei mai importanți psihoterapeuți moderni. Alfred Adler este primul psiholog care a creat o teorie holistă a personalității, încercând să țină cont de toate influențele fundamentale care marchează viața individului.

Toate aceste cercetări i-au format aumite concepte și anumite gânduri, care de altfel pot servi drept un punct de reper pentru noi toți.

Mai jos am adunat câteva citate spuse de Alfred Adler, pe care trebuie să le citim, să le înțelegem și dacă e cazul să le punem în aplicare:

1. Pericolul primordial în viaţă este să-ţi iei prea multe măsuri de precauţie.

2. A vedea cu ochii altuia, a auzi cu urechile altuia, a simţi cu inima altcuiva. În acest moment, aceasta mi se pare cea mai corespunzătoare definiţie a ceea ce numim simţire socială.

3. O persoană care este exclusiv centrată pe sine nu este pregătită pentru a fi o jumătate dintr-un cuplu.

4. Mai important decât ceea ce ai, este ce faci cu ceea ce ai.

5. Singurii oameni normali sunt cei pe care nu îi cunoşti foarte bine.

6. Este mult mai uşor să lupţi pentru principiile proprii, decât să le respecţi.

7. Fiecare poartă în sine o opinie despre sine şi despre îndatoririle vieţii. O linie de viaţă şi o lege de mişcare care îl domină fără ca el să înţeleagă, fără ca el să îşi dea seama de ele.

8. Individul care nu se interesează de semenii săi este acela care întâlneşte cele mai mari greutăţi în viaţă şi care este cel mai periculos pentru societate. Printre aceste fiinţe se găseşte cel mai mare număr de rataţi.

9. Viaţa înseamnă să fii interesat de oameni, fiind parte a întregului, contribuind la bunăstarea omenirii.

10. Lacrimile şi plânsul – mijloacele numite de mine puterea apei – pot fi extrem de folositoare ca arme de distrugere a cooperării şi aducerii cuiva la condiţia de sclavie.

11. O minciună nu ar avea niciun sens decât dacă adevărul este periculos.

12. Este mai uşor să te baţi pentru principii decât să trăieşti după ele.

13. Speranţa stă la baza oricărei schimbări. Fără speranţă nu se trece la faptă.

14. Nu suferim în urma şocului provocat de traume, ci îl folosim în interesul nostru.

15. Jocurile imaginaţiei pot fi folosite ca o uşă prin care să observăm funcţionarea minţii.

16. Copilul se antrenează prin încercare şi eroare, pe calea mai generală către un ţel al perfecţiunii care se pare că îi oferă împlinirea.

17. Odată ce stilul vieţii s-a format, el nu se poate schimba decât dacă persoana respectivă înţelege cu adevărat greşeala pe care a făcut-o în utilizarea mediului său şi a eredităţii sale.

18. Istoria umanităţii ar fi trebuit să ne înveţe că nici moartea nu schimbă nimic din omnipotenţa ideilor înaintate şi nici nu poate preveni prăbuşirea ideilor agonizante.

sursa psihologiadeazi.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved