Iarna înseamnă ghinion pe toată linia pentru aceste zodii – gândul
Fri, Dec 7th, 2018

Iarna înseamnă ghinion pe toată linia pentru aceste zodii

Iarna înseamnă bucurie, generozitate, familie, iubire, datorită sărbătorilor specifice sezonului. Cu toate acestea, unele dintre nativele zodiacului nu au noroc iarna aceasta și întâmpină o mulțime de dificultăți cărora trebuie să le facă față, pentru a putea merge mai departe.

Trei dintre nativele zodiacului au ghinion pe toate planurile, dar norocul lor este că familia le stă aproape și le oferă cele mai bune sfaturi. Cei apropiați se dovedesc a fi cei mai de nădejde oameni în cele mai dificile probleme.

Iată care sunt zodiile care au parte de o iarnă plină de ghinion:

Leu

Leoaicele sunt femei puternice, care fac față cu brio oricărei situații, însă iarna aceasta problemele le copleșesc și au nevoie de ajutorul celor din jur, pentru a putea ieși cu capul sus din fiecare situație. Iubitul adoptă o atitudine diferită față de cea de până acum, motiv pentru care discuțiile în contradictoriu sunt din ce în ce mai dese și aprinse.

Situația trebuie gestionată cu mult calm și răbdare, deoarece cu ajutorul rațiunii lucrurile se vor rezolva ușor, ușor. În plus, sănătatea le dă multe bătăi de cap acestor native, manifestând tot felul de dureri în zona abdominală. Acest lucru le îngrijorează peste măsură, motiv pentru care vizitele în cabinetele doctorilor devin o obișnuință în această perioadă.

Scorpion

Femeile Scorpion se confruntă cu o perioadă extrem de dificilă iarna aceasta, deoarece toate planurile „se împrietenesc” cu ghinionul. Dragostea dă bir cu fugiții, motiv pentru care vor primi un mesaj de despărțire chiar înainte de Anul Nou, iar sănătatea le dă multe bătăi de cap, nativele acuzând dureri în zona capului.

Acest lucru le pune pe gânduri și le provoacă o mulțime de griji, fapt pentru care sărbătorile de iarnă nu le vor prii. În ceea ce privește planul financiar, banii încep să devină o problemă în ceea ce le privește, deoarece șeful le taie din salariu din cauza întârzierilor din ultima vreme. Nativele Scorpion trebuie să fie foarte atente la ceea ce se întâmplă în jurul lor iarna aceasta, iar sfatul astrelor este să rămână cu zâmbetul pe buze, indiferent de situație.

Capricorn

Femeile Capricorn sunt încăpățânate, ambițioase și foarte puternice, dar emotive și sensibile în momentul în care au probleme. Iarna aceasta se dovedește a fi un moment de cumpănă pentru aceste native, deoarece toate planurile au parte doar de ghinion. Până în primăvară, aceste native vor rămâne singure din cauza infidelității partenerului, iar banii se vor împuțina. Sănătatea se clatină și ea, deoarece durerile de spate devin din ce în ce mai greu de suportat. Tot ceea ce contează la finalul acestei perioade este faptul că doar oamenii importanți și valoroși vor rămâne lângă aceste native.

Surse www.divahair.ro foto: iStock

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved