Wed, Aug 28th, 2013

ÎNCEPE RĂZBOIUL: SUA ar putea interveni militar în Siria probabil începând de joi, timp de trei zile

 

 

Statele Unite ale Americii ar putea interveni militar în Siria timp de trei zile, prin lovituri cu rachete, probabil începând de joi, în cadrul unui atac destinat mai degrabă să-i transmită un mesaj regimului sirian decât să-i paralizeze armata, au declarat înalţi oficiali americani pentru NBC News.

Potrivit sursei, dezvăluirea intervine în contextul creşterii presiunilor internaţionale asupra regimului sirian şi accentuării ameninţărilor cu o intervenţie militară, după presupusul atac cu arme chimice lansat săptămâna trecută, în apropiere de Damasc.

În cele trei zile de lovituri, Pentagonul ar putea face o evaluare a eficienţei primului val şi lovi ţintele ratate în alte serii de atacuri, au afirmat oficialii menţionaţi.

Subliniind urgenţa cu care se confruntă liderii lumii, premierul britanic, David Cameron, a chemat parlamentul din vacanţă pentru a se pronunţa prin vot joi asupra unei acţiuni, iar ministrul american al apărării, Chuck Hagel, a afirmat că armata SUA este ”gata” să intervină în Siria.

Loviturile americane cu rachete vor fi aproape sigur lansate de pe distrugătoarele Marinei sau de la bordul submarinelor din Marea Mediterană. SUA au dislocat distrugătoare în apropiere de Siria, care au staţionat în estul mării în ultimele zile, dar acesta a fost mai mult un gest simbolic. Rachetele americane Tomahawk sunt atât de precise că ele pot lovi nu numai clădiri, ci şi anumite ferestre, ar putea lovi ţinte siriene de la mult mai la vest din Marea Mediterană.

sursa: www.capital.ro, Agerpres

loading...

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

loading...
... ...
All Rights Reserved