Influenta planetelor in astrologie – gândul
 
Tue, Apr 16th, 2019

Influenta planetelor in astrologie

Configuratia specifica a soarelui, a lunii si a planetelor in zodiacul zilei in care te-ai nascut, precum si miscarile de tranzit ale acestora de-a lungul boltei ceresti in trecut, prezent si viitor au o mare influenta in astrologie.

La momentul nasterii, fiecare planeta din sistemul solar, alaturi de Soare si de Luna, au ocupat o pozitie caracteristica, reprezentata in astrograma personala in cadrul caselor astrologice.

Pozitiile planetelor sunt relative, se schimba pe masura ce efectueaza miscarile de tranzit de-a lungul boltei ceresti si formeaza in astrograma diverse unghiuri si aspecte in continua schimbare. Configuratiile lor specifice, localizarile si marimea au influente pozitive sau negative asupra intregii omeniri.

In astrologie, planetele sunt subimpartite in doua categorii: planete personale si planete transpersonale.

Planetele personale sunt considerate a fi: SoareleLunaMercurVenus si Marte. Acestea sunt considerate a fi planete rapide, intrucat le ia putin timp sa strabata cercul Zodiacal (minimum 28 de zile pentru Luna, maximum un an si 220 de zile pentru Marte). Pe masura ce trec de la un semn zodiacal la altul, isi elibereaza energiile intr-un mod diferit pentru fiecare persoana.

Planetele transpersonale sunt mai lente si necesita intre 12 si 249 de ani pentru a strabate intreg Zodiacul. Din acest motiv, mai sunt denumite planete colective, cu exceptia lui Jupiter si Saturn, care sunt ceva mai rapide decat restul. Acestea sunt UranusNeptun si Pluto. Planetele colective raman intr-un semn zodiacal pentru mai multi ani la rand, iar energiile lor influenteaza una sau mai multe generatii si au o influenta mult mai mica la nivelul personalitatii individuale.

Desi se considera ca planetele domina anumite semne zodiacale, toate influenteaza intr-o oarecare masura fiecare zodie in parte. Este de ajuns sa ne gandim la modul in care Luna influenteaza mareele, starea de spirit, ori felul in care ne simtim atunci cand este o zi frumoasa, cu soarele stralucind pe cer, versus o zi mohorata si innorata.

In astrologie exista forte puternice care influenteaza Universul, comparabile ca insemnatate cu forta gravitatiei, dar pe care inca nu am reusit sa le intelegem pe deplin.

Soarele

Desi nu este o planeta propriu-zisa, Soarele are o insemnatate particulara in astrologie. Aflat in centrul sistemului solar, cu toate planetele gravitand in jurul lui, Soarele este datator de viata si cel care ilumineaza natura si caracterul uman. Semnul zodiacal in care te-ai nascut este dat tocmai de pozitia Soarelui intr-o constelatie zodiacala specifica la momentul nasterii tale. Reprezinta sinele tau intim, constiinta ta cea mai profunda, cine vrei sa devii si cum vei straluci. Se crede ca reflecta puterea personala, identitatea, increderea in tine, mandria, autoritatea, spiritul de lider, dorinta de a trai, creativitatea si spontaneitatea.

Soarele este simbolul masculinitatii si reprezinta tatal; in horoscopul unei femei, indica partenerul de care se simte aceasta atrasa. Soarele guverneaza peste zodia Leului, aflata in a V-a casa a Zodiacului si ii ofera acestuia multe din caracteristicile pozitive: demnitate, autoritate, incredere, rezistenta, loialitate, curaj, generozitate. Si celelalte semne de foc imprumuta multe din caracteristicile Leului. In ceea ce priveste starea de sanatate si vitalitate, Soarele influenteaza vitalitatea si are o afinitate mare pentru inima si coloana vertebrala, ochiul drept al barbatului si ochiul stang al femeii.

Luna

Cel mai rapid corp ceresc, strabate cercul Zodiacal la fiecare 28 de zile si petrece aproximativ 2 zile si jumatate in fiecare semn zodiacal. Luna este, in astrologie, la fel de importanta ca si Soarele. Energia lunara guverneaza emotiile, starile de spirit, nevoile si obiceiurile, mareea si tot ce tine de lichide. Luna reprezinta lucrurile pe care ni le dorim, felul in care ne simtim cu privire la ele, cum ne afecteaza emotional si cum ii afectam si noi, la randu-ne, pe cei din jurul nostru.

Luna este simbol al energiei feminine, reprezinta femeia din horoscopul unui barbat, partenera acestuia sau femeia de care se simte atras, fertilitatea, maternitatea si copiii. Ciclul lunar de 28 de zile coincide cu ciclul menstrual al femeii. Etapele de crestere si descrestere semnifica conceptia, sarcina si nasterea si corespunde ciclului de crestere al oricarei fiinte vii.

Faza in care s-a aflat Luna in momentul nasterii are o influenta particulara asupra caracteristicilor comportamentale, distingandu-se patru tipologii:

Cei nascuti in primul patrat (ziua 1-ziua 7.5): sunt optimisti, energici, voluntari, fiind guvernati in special de Berbec. Le place sa preia initiativa, mai ales in ceea ce priveste viata amoroasa, sunt foarte determinati si au toate sansele sa reuseasca in viata. Uneori tind sa reactioneze intr-un mod exagerat. Cunosc succesul devreme in viata, multumita ambitiei si determinarii de care dau dovada.

Cei nascuti in al doilea patrat (ziua 7.5-ziua 15): sunt carismatici, ambitiosi si au o natura foarte sociabila, fiind influentati in mare parte de Leu si Rac. Au personalitati magnetice, atragand masele, iar atentia de care se bucura le place in mod deosebit. Poseda o motivatie foarte puternica de a realiza lucruri importante in viata. Nu se enerveaza foarte usor, dar atunci cand o fac, consecintele sunt de amploare.

Cei nascuti in al treilea patrar (ziua 15-ziua 22.5): sunt sensibili si intuitivi, cu un spirit de observatie extrem de dezvoltat, fiind influentati in mod deosebit de Scorpion si de Balanta. Pun mare pret pe relatiile de prietenie, fiind atrasi de oamenii puternici, care pot sa ii ajute sa isi indeplineasca obiectivele. Au tendinta de a fi tensionati si neatenti. Perioada in care cunosc cel mai mare succes este reprezentata de varsta de mijloc.

Cei nascuti in al patrulea patrar (ziua 22.5-ziua 29): sunt asemanatori celor din zodia Capricorn sau Pesti, fiind meticulosi, extrem de organizati si foarte intuitivi, bazandu-se deseori pe intuitie in defavoarea logicii. Sunt sensibili si pot fi deranjati usor de solicitarile exagerate ale celorlalti. Dezvoltarea lor personala este ceva mai lenta, dar sigura, si vor cunoaste un succes nebanuit ceva mai tarziu in viata.

Pentru unii indivizi, in special cei nascuti in zodiile de apa (Rac, Scorpion si Pesti), Luna are o influenta mult mai mare decat Soarele in ceea ce priveste dorintele personale cele mai profunde, intuitia, imaginatia, sentimentalismul, protectia si adaptabilitatea. In cazurile in care nu exista un echilibru in relatia cu Luna, aceste caracteristici pot degenera in iritabilitate, neliniste, stari afective oscilante si irationalitate.

Luna influenteaza sanatatea sistemului digestiv, stomacului, pancreasului, ochiului stang al barbatului si ochiului drept al femeii, ovarelor, sanilor si organelor genitale. Luna domina semnul Racului, care guverneaza a IV-a casa a Zodiacului.

Mercur

Cea mai apropiata planeta de Soare si cea mai in ton cu acesta. Uneori mai este denumit “purtatorul de cuvant” al Soarelui. Guverneaza comunicatiile si comertul (in mitologia romana Mercur -Hermes in cea greaca- a fost mesagerul inaripat al zeilor), ziua de miercuri si zodiile Gemeni (casa a III-a) si Fecioara (casa a VI-a). Principalele caracteristici specifice sunt: analiza, rationalizarea, exprimarea verbala si scrisa, adaptabilitatea si variabilitatea. Alte domenii pe care le influenteaza: familia, educatia, transporturile, dexteritatea fizica si comunicarea de orice tip, fie ea verbala, scrisa, computere, telefoane, carti, media. Pozitia lui Mercur in astrograma arata cat de comunicativa si de expresiva este o persoana.

Cei cu tipologia mercuriala foarte pronuntata sunt foarte indemanatici, inteligenti si rapizi, pot ajunge scriitori, cercetatori sau oratori, magicieni sau chiar hoti. De cateva ori pe an, Mercur isi incetineste miscarea de orbita in jurul Soarelui, dand impresia de miscare inapoi, fenomen ce poarta numele de Mercur retrograd. In timpul acestor perioade, tot ce tine de comunicare poate incetini sau da rateuri, astfel incat este indicat sa nu incepeti proiecte sau sa semnati contracte. Mercur influenteaza sanatatea sistemului respirator, dificultatile in exprimare, sanatatea membrelor si a sistemului nervos.

Venus

Venus este a doua planeta de la Soare, cel mai stralucitor corp ceresc de pe cerul noptii, dupa Luna, denumita la noi “Luceafar”. Este considerata a fi planeta dragostei, frumusetii si creativitatii. Inspira artele, iubirea si bogatia. In mitologia greaca, Venus a fost Afrodita, zeita dragostei si a dorintei, de unde si cuvantul “afrodisiac”. Venus proiecteaza bucurie, placere, dorinta si sexualitate. Caracterele venusiene tipice nu sunt doar amanti minunati, ci iubesc si tot ce tine de estetica, arta, muzica, mancare.

Venus guverneaza logodnele, casatoriile si uniunile de tot felul, dar si iubirea dintre membrii familiei sau prieteni. Este simbolul universal al feminitatii si arata, in astrograma unui barbat, tipul de femeie care il atrage cel mai mult. Este in legatura cu tot ceea ce tine de frumusete, de la aspectul fizic, pana la podoabe, bijuterii si produse de infrumusetare. Venus caracterizeaza o persoana iubitoare, calda si sociabila. In ceea ce priveste sanatatea, Venus are influente asupra rinichilor, gatului, nivelului de zahar din sange si bolilor cu transmitere sexuala (boli venerice). Are autoritate asupra Taurului (casa a II-a) si asupra Balantei (casa a VII-a).

Marte

A patra planeta de la soare, zeul antic al razboiului, are o influenta energica si agresiva. Culoarea simbolica este rosu, culoarea sangelui, focului, actiunii si pasiunii. In mod traditional, Marte guverneaza Berbecul, dandu-i acestuia determinare si dorinta de a conduce, Scorpionul, influentandu-i perseverenta si sexualitatea si Capricornul, influentandu-i loialitatea si ambitia. Marte este intotdeauna orientat spre actiune, aparare si atac si te pregateste sa ripostezi in situatia in care esti agresat. Marte te face curajos si neinfricat. Energia lui este conflictuala, guverneaza peste arme de orice tip, lupte si certuri, mai ales atunci cand serveste doar egoului si nu unei cauze mai inalte. Energia lui Marte este masculina, rapida si penetranta, iar tendinta este de a ataca. Determina modul in care ne infuriem si felul in care ne alimentam pasiunile, care ne propulseaza cu putere spre indeplinirea scopurilor pe care le avem in viata. Marte influenteaza sanatatea organelor sexuale, vezicii urinare, sistemului muscular, rinichilor, fetei si urechii stangi, iar energia sa intensa sta in spatele arsurilor, accidentelor, inflamatiilor, migrenelor si eruptiilor cutanate. Guverneaza peste prima casa din Zodiac, a Berbecului.

Jupiter

In mitologia romana, Jupiter este protectorul, Zeul Zeilor si guverneaza peste ziua de Joi. Planeta Jupiter mai este cunoscuta ca planeta regalitatii, culturii, filosofiei, norocului si optimismului. Jupiter se afla in fiecare semn zodiacal 12 luni, luandu-i 12 ani sa calatoreasca prin intregul Zodiac. In cele 12 luni suntem cadorisiti din belsug cu bogatie materiala si intelectuala, crestere spirituala, acumulare de putere si statut social. Jupiter este tolerant si expansiv, reprezinta partea cea mai buna pe care ne-o ofera viata, nefiind de mirare ca este planeta preferata a tuturor. Crestere spirituala si mentala, optimism, cadouri, oportunitati, oferte, buna-dispozitie, bunavointa, toate intra sub influenta sa, putand ajunge uneori la extreme ca optimism exagerat, excese si iresponsabilitate. Jupiter guverneaza peste Sagetator (casa a IX-a a Zodiacului) si influenteaza chestiuni legate de sanatate cum ar fi probleme cu greutatea, colesterolul, diabet, intoxicatii, cataracta, gatul, ficatul, arterele, pelvisul, coapsele si nervul sciatic.

Saturn

O planeta mare, la fel ca Jupiter, insa influenta sa tine mai degraba de limitari, restrictii si intarzieri. Saturn guverneaza ambitia, cariera, motivatia, autoritatea si insufla sentimentul datoriei, responsabilitatii si disciplinei. Saturn ne prezinta o serie de obstacole, necesare pentru a creste pe toate planurile. Provocator si oarecum strict, Saturn este maestrul care nu pleaca decat in momentul in care ai invatat lectia necesara pentru a progresa si a-ti gasi securitatea. Saturn ramane in fiecare semn zodiacal aproape doi ani si jumatate, luandu-i aproximativ 29 de ani sa strabata intreg Zodiacul. Saturn guverneaza varsta adulta, maturitatea, timpul si efectele sale asupra vietii. Mult timp a fost vazut ca aducator de constrangeri, separari, responsabilitati sau chiar moarte, dar astrologia moderna deschis o noua perspectiva asupra sa.

Intr-adevar, fixeaza limite si restrictii, dar Saturn poate fi un invatator intelept, intrucat asumarea responsabilitatii si cunoasterea limitarilor ne ajuta sa ne maturizam. Saturn nu ne permite sa ne rasplatim eforturile, ci ne forteaza sa asteptam. In timpul perioadei de tranzitie a lui Saturn, cuvintele cheie sunt determinarea, perseverenta, munca grea si disciplina. O data ce energia lui intensa a trecut, cei care au jucat dupa regulile sale vor culege, plini de satisfactie, roadele acestei perioade. Saturn se asociaza cu probleme de sanatate referitor la circulatie, constipatie, deficiente vitaminice, probleme legate de auz si dantura. Guverneaza Capricornul (casa a X-a a Zodiacului).

Uranus

Descoperirea sa in 1781 a coincis cu rezolutia in tehnologie si stiinta si avansul rapid pe care l-a luat societatea de la acel punct incolo. Are un ciclu de aproximativ 84 de ani, ramanand 7 ani in fiecare zodie. Uranus este considerat rebelul zodiacului. Cata vreme Saturn functioneaza doar dupa reguli, Uranus considera ca regulile sunt facute pentru a fi incalcate, indiferent de consecinte. Simbolizeaza independenta si libertatea personala. Guverneaza toate lucrurile neasteptate, este planeta-surpriza. Iti indica unde anume sa indraznesti sa fii diferit si unde sa ai libertate de exprimare. Excentricitatea, neconventionalul, geniul si neprevazutul, toate acestea sunt caracteristicile tipice ale lui Uranus. Guverneaza calamitatile naturale, cutremure, tsunami, inventii, revolutii, dezvoltarea stiintei si tehnicii, electricitatea si noi tehnologii. Este o planeta a schimbarii. Guverneaza Varsatorul, casa a XI-a a Zodiacului, sistemul nervos si sistemul circulator.

Neptun

Descoperita in 1846, Neptun este Poseidon in mitologia greaca, Zeul Marilor. Guverneaza tot ce tine de apa, ocean, navigatie, pescuit si viata marina. Este o planeta a imaginatiei, visurilor, iluziei si deceptiei. Ofera inspiratie si abilitatea de a vedea dincolo de propriii ochi. Intretine partea spirituala a vietii si credinta in ceea ce ramane ascuns vederii. Uneori poate cauza confuzie, mai ales daca nu observam imaginea de ansamblu pentru ca privim viata prin ochelari roz. Pozitia lui in astrograma indica situatiile in care simti compasiune pentru cei mai putin norocosi. Guverneaza visele, transele, iluziile, escapismul, consumul de droguri si de alcool. Exista doua fete ale lui Neptun, iluzie si deziluzie, insemnatate si lipsa de scop. Neptun petrece 14 ani in fiecare semn si ii ia 165 de ani sa treaca prin tot Zodiacul. Guverneaza semnul Pesti (casa a XII-a).

Pluto

A fost descoperita in 1930 si este asociata cu Hades, Zeul Intunericului din mitologia greaca. Pluto este planeta renasterii, regenerarii, transformarii, in acelasi mod in care pasarea Phoenix renaste din propria cenusa. Pe Pluto il caracterizeaza toate lucrurile oculte, spirituale, inconstientul, sexul si moartea. Pozitia lui Pluto in astrograma arata locul in care exista o stare continua de agitatie si schimbare, uneori radicala. Insa viata trebuie sa mearga mai departe, indiferent de ceea ce trebuie sa induri. Aceasta se va dovedi ca este spre binele tau, rezultatele transformarii meritand efortul, deseori dureros. Pluto petrece in fiecare semn intre 12 si 31 de ani, avand nevoie de 248 de ani sa treaca prin intreg Zodiacul. Guverneaza distrugerea si recuperarea, medicina si vindecarea. Influenteaza sanatatea organelor reproducatoare (unde incepe procesul vietii), pubertatea si maturitatea sexuala. Guverneaza semnul Scorpionului (casa a VIII-a a Zodiacului).

sursa horoscop.kudika.ro Foto: Shutterstock.com

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved