Miliardarul american care vrea să rupă California în trei. Referendumul va avea loc în toamnă – gândul
Thu, Jun 14th, 2018

Miliardarul american care vrea să rupă California în trei. Referendumul va avea loc în toamnă

Miliardarul american Tim Draper a reușit să atragă atenția asupra sa în ultima perioadă cu propunerea de a diviza statul american California în trei părți.

Draper spune că are încredere că toți alegătorii dezamăgiți de guvernul lor vor îmbrățișa ideea, scrie Reuters.

Autoritățile electorale din California au admis, miercuri, că inițiativa Cal3 a strâns suficiente semnături de la alegătorii înregistrați pe listele electorale pentru organizarea unui plebiscit, primul pas dintr-o luptă politică ce va fi complicată și care s-ar putea sfârși prin divizarea statului.

Este a doua încercare a lui Draper de a rupe cel mai populat stat american. În 2014, miliardarul a cheltuit 5,2 milioane de dolari pe o campanie în care a militat pentru scindarea statului în șase părți, dar atunci nu a strâns suficiente semnături pentru organizarea unui referendum.

“Trebuie să le explicăm alegătorilor cât de bine le va fi. Pe măsură ce își dau seama de acest lucru, tot mai mulți vor susține inițiativa Cal3”, a spus Draper, 60 de ani, într-un interviu pentru Reuters.

“Cal3 le va da posibilitatea să-și îmbunătățească viața”, a mai spus Draper, care susține că statul California se află la coada clasamentului între statele americane atunci când vine vorba de calitatea vieții, educație, taxe și ușurința de a face afaceri. “Cal3 le va oferi locuitorilor acestui stat un nou început.”

Nu este foarte clar pe ce date s-a bazat miliardarul pentru a ajunge la aceste concluzii, comentează Reuters. Un purtător de cuvânt al inițiativei a spus că mișcarea este una nonpartizană, care nu are legătură cu vreun partid politic.

Dacă alegătorii votează pentru Cal3 în noiembrie, guvernatorul Californiei va fi mandatat să prezinte Congresului o petiție pentru aprobarea scindării statului în trei părți. Ulterior, președintele Donald Trump va trebui să semneze legislația.

Analiștii politici susțin că este puțin probabil că Congresul să aprobe ruperea Californiei, în special Democrații care vor fi foarte reticenți la divizarea unui stat cheie pentru ei. Draper este de părere, însă, că politicienii nu-și vor asuma riscul de a nu lua în considerare voința alegătorilor dintr-un stat care, spune el, a renunțat demult să-i mai reprezinte.

“Oamenii cu care am vorbit vor un sistem de educație mai bun pentru copiii lor, joburi mai bune, autostrăzi mai sigure, taxe mai mici și un climat de afaceri care să nu împingă companiile sa părăsească statul”, a explicat Draper, care initial a încercat, fără succes, să rupă statul în șase părți.

Dacă inițiativa miliardarului va fi votată, California – care are o populație de 40 de milioane de oameni și este pe locul cinci între cele mai mari economii ale lumii – se va rupe în trei state de dimensiuni egale.

Unul va include Los Angeles și coasta care se întinde la nord spre Monterey. În componența “Californiei de Nord” vor intra Sacramento, San Francisco și regiunea până la granița cu Oregon, iar în “California de Sud” vor intra zonele agricole Fresno și Bakersfield, zonele din jurul San Bernardino și Riverside și regiunea San Diego.

sursa incont.stirileprotv.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved