Oraşele secrete ale Rusiei, locuite de zeci de mii de oameni, care nu apar pe nicio HARTĂ – gândul
Mon, Mar 11th, 2013

Oraşele secrete ale Rusiei, locuite de zeci de mii de oameni, care nu apar pe nicio HARTĂ

Într-o lume deschisă şi conectată precum cea de azi, există oameni care preferă să trăiască izolaţi în oraşe despre existenţa cărora nu se ştia până la mijlocul anilor ’80.

Zeci de mii de ruşi trăiesc în prezent în oraşe izolate pe care Uniunea Sovietică le-a creat în secret pentru dezvoltarea de tehnologii nucleare. În aceste zone nu sunt autobuze care să oprească şi nici indicatoare care să arate drumul către oraş. Unul dintre aceste oraşe este Ozersk din regiunea Celiabinsk, aflata în Urali, la aproximativ 1.600 km de Moscova.

În 1957, aici a explodat un container cu 80 de tone de deşeuri radiocative. Mii de locuitori din zona au fost evacuaţi, iar mulţi au decedat. Deoarece oraşul era secret, dezastrul a fost mutat la câţiva kilometri depărtare într-un oraş denumit Kyshtym.

În prezent, se ştie despre 42 de astfel de oraşe, însă se crede că există cel puţin alte 15 oraşe asemănătoare ţinute secret.

Locuitorii acestor oraşe primeau haine şi mâncare la care restul locuitorilor URSS doar visau. La destrămarea Uniunii Sovietice, mulţi dintre locuitorii acestor oraşe au plecat împreună cu familiile lor, însă o mare parte au ales să rămână, iar acestea continuă să îndeplinească funcţia iniţială, aceea de a găzdui flote navale ruseşti şi de produce plutoniu pentru arme nucleare.

sursa: www.capital.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved