Thu, May 30th, 2013

Papa Francisc: Atât timp cât faci bine, poţi fi şi ateu

Nu contează că eşti ateu, atât timp cât faci bine în jurul tău. Acesta a fost mesajul pe care papa Francisc l-a transmis, luni dimineaţă, credincioşilor, în cadrul unei slujbe la reşedinţa sa, informează The Independent.

Pontiful a făcut acest comentariu pornind de la o poveste în care un catolic întreabă un preot dacă ateii se pot salva în ochii lui Iisus. „Chiar şi ei, oricine (se poate salva, n.red.). Cu toţii avem datoria de a face fapte bune. Faceţi asta şi vom găsi un punct de întâlnire la mijlocul drumului”, a spus Francisc.

Pontiful a continuat dialogul imaginar şi a dat răspunsul ateului, care îi spune preotului că nu crede în Dumnezeu. Chiar şi în aceste condiţii, a subliniat papa în predica lui, important este să faci bine. Restul vine de la sine, chiar şi în faţa divinităţii.

Prin aceste comentarii, papa Francisc a arătat încă o dată că, cel puţin la nivel discursiv, este un altfel de pontif faţă de predecesorul său, papa emerit Benedict al XVI-lea, care a demisionat în februarie, invocând vârsta şi problemele de sănătate. În timpul scurtului său pontificat, Benedict al XVI-lea a fost mult mai vehement împotriva necredincioşilor, dar şi împotriva non-catolicilor în general, lăsând impresia că îi consideră pe toţi cei care au o altă credinţă decât cea pe care o promova el „credincioşi de rangul al doilea”, aminteşte sursa citată.

sursa: www.gandul.info

Displaying 1 Comments
Have Your Say
  1. max says:

    nu ma asteptam ca papa sa fie atat de prost, nu obtii credinta facand bine, ci obtii binele prin credinta, caci cu binele pe care il facem noi in comparatie cu raul pe care il facem, nu ajunge sa ne salvam nici macar un deget.. Isus deja a murit pt raul si pacatul nostru, noua nu nea ramas decat sa credem si sa acceptam sacrificiul Lui, asa ca degeaba faci tu bine daca nu crezi… dar ce sa vb ca Papa nu are interesul ca lumea sa fie salvata, el are intreresul ca lumea sa piara, de aia vorbeste prostii si accepta multe

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved