Povestea care a făcut înconjurul lumii de sărbători! Iubirea veșnică există. – gândul
Tue, Dec 31st, 2019

Povestea care a făcut înconjurul lumii de sărbători! Iubirea veșnică există.

Se pare ca iubirea vesnică nu este o iluzie. Povestea plină de magie a celor doi îndrăgostiți care au plecat spre o lume mai bună în aceeși zi, din cauze naturale, ne dovedește, încă o dată, că iubirea adevărată există și în viața de zi cu zi, nu numai în poveștile cu zâne și prințese.

Eleanor Witt Turner și Frank Eugene Turner, ambii în vârstă de 87 de ani, s-au născut în aceeași lună, a aceluiași an, și au petrecut împreună aproape 65 de ani din viață. Cei doi s-au întâlnit după cel de-al doilea război mondial, când Frank s-a întors de pe front. Tânărul și-a dorit o mașină, așa că s-a dus la o firma care comercializa automobile. Pentru că Eleanor lucra acolo, Frank s-a ales nu doar cu o mașină, ci și cu o viitoare soție.

Dragostea fulgerătoare a durat nu mai puțin de… 65 de ani

A fost o dragoste fulgerătoare, încununată de o nuntă care a avut loc în anul 1948, chiar în ajunul Crăciunului. Cei doi au avut o căsnicie fericită și doi copii, un băiat și o față. Dar, din păcate,  timpul nu iartă pe nimeni. Odată cu bătrânețea au apărut și problemele de sănătate. Atât Frank, cât și Eleanor au suferit atacuri cerebrale. Inițial, ei au fost internați în spital, în același salon.

O fotografie emoționantă, făcută de fiica celor doi, dovedește faptul că dragostea lor rămăsese la fel de puternică, în ciuda bolii și a anilor, iar această le-a dat puterea să se țină de mâna pentru ultima oară, că dovadă a iubirii veșnice.

Cum situația doamnei Turner era mai gravă, ea a trebuit să fie internată într-un azil unde i se putea oferi îngrijirea medicală de care avea nevoie, în timp ce soțul sau a ajuns într-o altă instituție. Deși erau la doar câțiva kilometri distanță, nu au putut suporta să stea despărțiți. Din acest motiv, mai întâi a murit Eleanor. Când fiica a fost anunțată telefonic de această tragedie, a decis, împreună cu fratele ei, să nu-i spună tatălui despre trista întâmplare.

După doar câteva ore, însă, telefonul a sunat din nou. De această dată, era vorba despre Frank. Decedase și el, afectat atât de boală, cât și de suferință de a fi departe de cea care i-a stat alături mai bine de jumătate de secol.

Deși familia este îndurerată de o asemenea pierdere, nimeni nu poate nega faptul că soarta a vrut că cei doi să fie nedespărțiți chiar și după moarte.

sursa ciao.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved