Serena Williams, goală pe internet la 37 de ani. Care a fost mesajul ei – gândul
Wed, Oct 3rd, 2018

Serena Williams, goală pe internet la 37 de ani. Care a fost mesajul ei

Fosta mare campioană de tenis a pozat topless la 37 de ani, iar toți ochii au fost asupra ei. 

Serena Williams întoarce priviri chiar și după ce a devenit mamă. În weekend, fostul număr 1 WTA a renunțat la haine și a transmis un mesaj important femeilor din toată lumea, în cadrul unei campanii medicale derulate în SUA. „I Touch Myself” este un program dedicat conștientizării importanței testării preventive pentru depistarea cancerului de sân.

„În această lună a conștientizării cancerului de sân am înregistrat o versiune a hitului I Touch Myself pentru a le aminti femeilor să se autoexamineze. Da, am ieșit din zona mea de confort, dar am vrut să o fac, deoarece e o problemă care afectează femei de toate culorile, din toată lumea. Diagnosticarea timpurie este cheia”, a scris pe Instagram jucătoarea de tenis.

Melodia pe care Serena a mimat-o în videoclipul postat pe Instagram face parte din proiectul I Touch Myself, pornit în 2014 în memoria cântăreței Chrissy Amphlett, care a murit de cancer la 53 de ani. Anterior, solista compusese melodia care poartă azi numele campaniei de depistare a cancerului de sân. Videoclipul pe care l-a postat pe rețeaua de socializare a strâns într-o zi peste 1,8 milioane de vizualizări.

Cancerul de sân e o maladie necruțătoare, care răpește anual viața a circa 3.000 de românce. Medicii spun că depistarea timpurie permite tratarea cu succes a acestei boli. Cea mai cunoscută metodă de depistare este mamografia, însă femeile sunt sfătuite, de asemenea, să se palpeze singure pentru depistarea unor eventuali noduli.

sursa www.protv.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved