Fri, Mar 29th, 2013

ȘOCANT: Aproape 7.000 de persoane, posibil contaminate cu HIV la o clinică stomatologică

 

Autorităţile oraşului american Tulsa, al doilea ca mărime din statul Oklahoma, le-au cerut tuturor celor aproximativ 7.000 de persoane care s-au tratat la o clinică stomatologică locală să facă de urgenţă teste pentru HIV, hepatita C şi B, relatează BBC şi Fox News.

Potrivit oficialilor din Tulsa, în clinica menţionată, aparţinând dr. Scott W. Harrington, nu au fost respectate normele elementare de igienă: seringile de unică folosinţă erau folosite de mai multe ori, echipamentele medicale nu au fost demult igienizate, iar unele medicamente au fost utilizate fără autorizaţie corespunzătoare.

Mai mult, termenul de valabilitate al unui preparat folosit de acesta expirase acum 20 de ani, s-a constatat în urma unei anchete oficiale deschise în acest caz. În general, medicul dentist este acuzat de încălcarea Legii cu privire la practicarea stomatologiei în Arizona (Arizona’s State Dental Act).

Suspiciunile au apărut după ce unul dintre pacienţii acestei clinici stomatologice a fost găsit bolnav cu HIV şi hepatita C.

Clinica din Tulsa a fost închisă, iar proprietarul său se află în prezent sub anchetă.

sursa: www.capital.ro / Agerpres

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved