Tue, Aug 1st, 2017

Spune-mi ce mănânci ca să-ţi spun cum dormi

Alimentaţia influenţează orele dedicate somnului.

Regimul alimentar influenţează modul în care aratăm şi, mai nou, ceea ce mâncăm pare să aibă un rol major asupra orele noastre de somn, titrează publicaţia „The Huffingtonpost“.

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania, există o conexiune între ceea ce mâncăm şi cum dormim. Rezultatele cercetării au fost publicate în jurnalul american „Appetite“.

„În general, cei care dorm şapte-opt ore pe noapte şi au un program de viaţă bine stabilit nu întâmpină probleme de sănătate. Prin sondajul nostru, am vrut să aflăm dacă cei care dorm mai mult sau mai puţin prezintă tulburări de alimentaţie“, a explicat Michael Grandner, doctorand al universităţii din America.

Specialiştii au examinat caloriile acumulate zilnic din mâncare şi băutură ale persoanelor care au fost implicate în sondajul naţional de nutriţie şi examinare, desfăşurat între 2007-2008. Pe baza rezultatelor obţinute, ei au elaborat patru principii, potrivit cărora oamenii să fie „judecaţi“. În funcţie de numărul de ore dormite, există patru etichete destinate celor mai mult sau mai puţin somnoroşi.

Cercetătorii au găsit o conexiune între timpul destinat somnului şi tipurile de nutrienţi pe care participanţii la sondaj i-au consumat. S-a constatat că cei care dorm câte cinci ore pe noapte consumă mai puţină apă de la robinet, o cantitate mai mică de carbohidranţi şi vitamine din citrice, faţă de persoanele care se odihnesc mai mult pe timpul nopţii.

Cei care dorm mai mult de nouă ore pe noapte tind să consume mai puţină ciocolată, ceaiuri, ouă şi carne, dar optează pentru alcool.

Specialiştii au constatat că persoanele care se confruntă cu insomnii sau, din contră, dorm prea mult, au un regim alimentar dezechilibrat.

Oamenii care dorm foarte puţine ore tind să acumuleze kilograme şi riscă să se confrunte cu diabetul şi boli cardiovasculare“, a declarat Grandner. „De asemenea, cei care au tendinţa de a dormi mai mult de nouă ore pe zi se confruntă cu probleme de sănătate. Dacă am putea identifica mixul ideal de nutrienţi şi calorii, am reuşi să scădem rata obezităţii şi riscul apariţiei bolilor de inimă“, adăugat el.

Ideea potrivit căreia alimentaţia influenţează orele dedicate somnului a fost surpinsă şi în cadrul jurnalul medical canadian. „Dacă analizăm atent organismul uman, constatăm că somnul este elementar atunci când prescriem un tratament ce vizează pacienţi obezi“, au explicat autorii jurnalului.

sursa: adevarul.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved