Top 10 Citate Dalai Lama – gândul
Wed, Sep 19th, 2018

Top 10 Citate Dalai Lama

Dalai Lama a fost cel mai înalt grad spiritual din Tibetul secolului XVII-lea până în secolul al XX-lea.

În momentul actual, liderul spiritual al Tibetului este cel de-al 14-lea Dalai Lama. A primit premiul Nobel pentru pace în decembrie 1989 drept recunoaștere a eforturilor sale pentru eliberarea Tibetului.

Numele real al actualului Dalai Lama este Lhamo Dhondrub, s-a născut în anul 1935 cu ochii deschiși și nu a plâns la naștere. O curiozitate este faptul că în momentul nașterii sale un curcubeu a atins casa unui vecin și tatăl copilului s-a putut ridica din pat, vindecându-se brusc după o boală.

Dalai Lama a plecat în exil în India în 1959 urmat de peste 80000 de tibetani. În același an își ia doctoratul în filosofie budistă.

Din anul 1967 începe să călătorească și a vizitat 46 de țări. În prezent trăiește ca un simplu călugăr budist, într-o casă modestă. Dimineața la ora 4 se trezește pentru a medita după care își începe ceremoniile, învățăturile religioase și audiențele.

Îți prezint în continuare cele mai interesante 10 citate ale lui Dalai Lama.

1. Fii bun ori de câte ori e posibil. Și e posibil întotdeauna.

2. Dacă poți ajuta, atunci ajută. Dar dacă nu poți face asta, cel puțin nu fă rău.

3. Dacă ai o credință sau o religie, asta e bine. Dar poți trăi și fără ea.

4. Deschide-ți brațele către schimbare, dar nu lăsa să-ți scape valorile.

5. Urmează cei 3 R: respect pentru tine, respect pentru alții, responsabilitatea pentru toate acțiunile tale.

6. Scopul vieților noastre este să fim fericiți.

7. Nu putem obține pace în lume până nu facem pace în noi înșine.

8. Când te rănește o săgeată otrăvită, important este s-o scoți mai întâi; nu e momentul să te întrebi de unde vine, cine a tras-o sau ce otravă poartă.

9. Trăiește o viață onorabilă. Atunci când îmbătrânești și te gândești în urmă, vei putea să te bucuri a două oară de ea.

10. În neînțelegerile cu cei dragi ia seama numai de situația curentă. Nu invoca trecutul.

Te rog spune-ne care ți se pare cel mai bun citat al lui Dalai Lama sau și mai bine, propune unul nou.

sursa 1cartepesaptamana.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved