Mon, Sep 30th, 2013

Trei milionari au construit ARCA LUI NOE

Arca lui Noe, vasul care, potrivit scripturilor, ar fi fost construit în urmă cu zeci de mii de ani pentru a salva speciile, a existat doar în imaginaţia oamenilor interesaţi de misterele potopului biblic.

Un grup de trei arhitecţi au transformat scena biblică în realitate, prin proiectarea unei ambarcaţiuni-replică care măsoară aproape 140 de metri lungime şi 23 de metri lăţime, informează Daily Mail.

Creaţia fraţilor Thomas, Walter şi Raymond, cei trei miliardari care au reprodus vasul biblic, este amplasată într-un parc din Hong Kong.

Pentru a da o notă de autenticitate atracţiei turistice, cei trei fraţi au decorat ambarcaţiunea cu 67 de perechi de animale din fibră de sticlă aparţinând aceloraşi specii pe care Noe le-a salvat de pe uscat, la îndemnul Domnului.

Scopul atracţiei turistice este acela de a promova pacea şi unitatea în rândul vizitatorilor, dar şi de a transmite lumii mesajul că indiferent de dificultăţile pe care le întâmpină, tot timpul există o scăpare, aşa cum a fost Arca lui Noe pentru omenire.

“De-a lungul vieţii, toţi trecem prin potop, prin necazuri, prin suferinţă. Poate că Arca îi va face pe oameni să se gândească la faptul că şi ei ar putea să scape de potop, asemenea lui Noe”, a spus managerul parcului din hong Kong.

Cu toate acestea, arhitecţii au dat şi o notă artistică de eleganţă ambarcaţiunii din China. Pentru ca aventura la bordul Arcei lui Noe să fie una memorabilă, vasul a fost dotat cu un restaurant exclusiv şi dormitoare de lux.

sursa: www.gandul.info

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
... ...
All Rights Reserved