Trei pași pentru a transforma 2020 în cel mai bun an din viața ta de până acum – gândul
Thu, Jan 9th, 2020

Trei pași pentru a transforma 2020 în cel mai bun an din viața ta de până acum

2020 este un al viziunii clare spune Brandon Bozarth, unul dintre noii lideri spirituali din Sudul Californiei.

Asta înseamnă să reușești să vezi dincolo de ceea ce poți percepe cu ochii fizici, dincolo de condiționările și progrămările tale. Spre exemplu, atunci când ai un conflict cu cineva, în loc să învinovățești persoana respective, fii atentă la emoția pe care o simți și la ceea ce îți arată despre tine acel eveniment. In loc să te așezi în postura de victimă, fii recunoscătoare pentru oportunitatea de a învăța, evolua, de a aduce la suprafață aspecte din tine pe care nu le – ai conștientizat și care ți-au condus viața din umbra.

Omenirea a intrat într-o fază colectivă de extindere a conștiinței astfel încât trecutul să nu mai fie un factor decisive în creionarea viitorului. In 2020 căpătăm mai multă claritate în a vedea cine vrem să fim și putem alege cu acuratețe cea mai bună direcție pentru viața noastră și avem capacitatea de a contracara negativitatea din gândurile și viața noastră prin acțiuni concrete.

  1. Urmează-ți pasiunea. Oricât de nebunesc ți s-ar părea acționează în fiecare moment lăsându-te condusă de ceea ce îți bucură sufletul, de acele lucruri care te pasionează. Renunță la condiționări pentru a-ți da voie să fii acea versiune a ta pentru care ai venit pe Pământ. Universul te va sprijini în acest demers. Uneori este nevoie să faci un salt în gol și să ai încredere că cineva te va prinde sau că o plasă de siguranță va apărea ca prin minune să te prindă.
  1. Asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta. Frica generează mai multă frică. Este momentul să îți asumi rolul de creator conștient și să realizezi că tu îți creezi realitatea. Petrece cât mai mult timp în inima ta pentru o manifestare armonioasă și rapidă a celor mai îndrăznețe vise ale tale.
  1. Iartă. Iartă-te în primul rând pe tine pentru ceea ce crezi că ai greșit față de tine, pentru tot ceea ce vezi ca fiind limitare sau pierdere sau acțiune greșită. Apooi iartă-I pe ceilalți amintindu-ți că, în fiecare clipă fac ceea ce pot mai bine și că îți sunt profesori și parteneri în evoluția ta spirituală.

sursa www.kudika.ro Featured foto by New Africa via Shutterstock

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved