Un frizer a infectat 40 de persoane cu noul coronavirus, iar toți clienții acestuia a fost băgați în carantină, într-un oraș din Sicilia – gândul
Fri, May 22nd, 2020

Un frizer a infectat 40 de persoane cu noul coronavirus, iar toți clienții acestuia a fost băgați în carantină, într-un oraș din Sicilia

Un frizer din Campofranco, un oraș mic din provincia Caltanissetta (Sicilia), a mers la domiciliul mai multor clienți pentru a-i tunde, și a infectat 40 de persoane cu coronavirus. Toți clienții au fost băgați în carantină.

Cel care a confirmat tot ce s-a întâmplat a fost primarul Rosario Pitanza, care a oferit informația pe profilul de Facebook al micului oraș

Toți cei care au intrat în contact cu frizerul au fost băgați în carantină, scrie ilmessaggero.it.

Dintre clienții frizerului, 40 au fost depistați pozitiv.

Italia continuă să fie una dintre cele mai afectate țări europene de pandemia de COVID-19. Astfel, țara a înregistrat peste 227.000 de cazuri de infectare și peste 32.000 de decese cauzate de noul tip de coronavirus.

COVID-19. Italia redeschide granițele

Italia își va redeschide granițele pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene începând cu 3 iunie, ca parte a eforturilor privind relansarea economică, a anunțat premierul Giuseppe Conte joi în fața Parlamentului.

Anunțul de joi al lui Conte aduce lămuriri cu privire la acest ultim aspect. Premierul italian a confirmat că cetățenii europeni care intră în Italia nu vor mai fi obligați să intre în carantină odată ce ajung pe teritoriul țării. Oficialul a mai adăugat că cetățenii Marii Britanii, țară care nu se mai află în Uniunea Europeană, vor putea și ei să intre în Italia fără să fie nevoiți să stea în carantină.

Cu toate acestea, premierul italian nu a explicat ce se va întâmpla în cazul în care numărul de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus va crește rapid.

Italia a început relaxarea de pe 4 mai

Relaxarea restricţiilor din Italia riscă însă să genereze, în cel mai rău caz, un nou val epidemic, care ar putea provoca între 10.000 şi 23.000 de decese, arată studiile realizate de Colegiul Imperial din Londra. Estimările sunt valabile doar dacă nu sunt impuse noi măsuri.

Cercetătorii din Marea Britanie menționează că scenariile sunt valabile dacă vor fi menţinute comportamentele de dinaintea pandemiei şi dacă nu sunt luate măsuri medicale, nu sunt efectuate noi teste ori nu sunt introduse aplicaţii pentru depistarea contactelor persoanelor infectate.

sursa www.gandul.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

     
All Rights Reserved